Atacantul brazilian Endrick a anunţat că nu exclude o despărţire de Real Madrid în perioada de mercato din iarnă, pentru a obţine mai mult timp de joc, aşa cum a procedat şi în sezonul trecut.
„Nu ştiu ce se va petrece în ianuarie. Pur şi simplu vreau doar ce este mai bine pentru cariera mea. Vom vedea ce va fi”, a declarat Endrick, la Singapore, în cadrul unei conferinţe de presă a selecţionatei Braziliei.
„Sunt foarte tânăr. Am încă 20 de ani şi voi vedea ce se întâmplă. Vreau doar să joc, să fiu fericit, să-mi ajut coechipierii, să marchez goluri şi să ofer pase decisive, aşa cum am făcut la Lyon, care a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată”, a adăugat el, referindu-se la perioada de împrumut la Olympique Lyon, în partea a doua a sezonului 2025-2026, o experienţă de succes care i-a adus un loc în lotul naţionalei pentru Cupa Mondială din America de Nord.
La Lyon, Endrick a marcat opt goluri şi a oferit opt pase decisive în 21 de meciuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Accidentat la începutul sezonului, Endrick a jucat doar 141 de minute în total pentru Real Madrid, cu patru apariţii în campionatul Spaniei şi trei în Liga Campionilor, marcând un singur gol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Brazilia va înfrunta Japonia într-un meci amical, sâmbătă, aceeaşi echipă pe care Selecao a eliminat-o la limită în optimile de finală ale Cupei Mondiale din vară (scor 2-1). Naţionala Braziliei va juca apoi cu Singapore, trei zile mai târziu.
Afla mai multe despre: endrick







