You are here:

Englezii au anunţat numele stadionului pe care se va juca amicalul cu România. Unde se va disputa partida programată în iunie

Englezii au anunţat numele stadionului pe care se va juca amicalul cu România. Unde se va disputa partida programată în iuniegalerie foto

Echipa națională

Comentarii

Pe 7 iunie, naţionala României va întâlni Anglia pe stadionul Villa Park, din Birmingham. Arena are o capacitate de 42.000 de locuri şi găzduieşte partidele din Premier League ale echipei Aston Villa.

Villa Park este unul dintre cele mai vechi stadioane din Europa. A fost inaugurat în 1897 şi a găzduit partide de la Cupa Mondială din 1966 şi de la Campionatul European din 1996. Pe această arena s-a jucat, de asemenea, şi ultima finală a Cupei Cupelor, în 1999, Lazio – Mallorca.

Partida va începe la ora României 20:15.

În iunie 2020, se vor împlini două decenii de la ultimul meci disputat împotriva Angliei, victoria cu 3-2 care a calificat România în ”sferturile” EURO 2000.

Palmaresul în faţa Angliei este unul pozitiv. Din 11 întâlniri, tricolorii s-au impus în 3, alte 6 s-au încheiat la egalitate, iar naţionala Albionului a câştigat de două ori.

Toate cele 3 succese au venit în meciuri oficiale, unul în preliminarii şi două la turneele finale. Anglia a câştigat un singur meci important, 1-0, la Cupa Mondială 1970 din Mexic.

Rezultatele meciurilor directe dintre România şi Anglia:

  • 24.05.1939: România – Anglia 0-2 (amical, Bucureşti)
  • 06.11.1968: România – Anglia 0-0 (amical, Bucureşti)
  • 15.01.1969: Anglia – România 1-1 (amical, Londra)
  • 02.06.1970: România – Anglia 0-1 (CM 1970, Guadalajara)
  • 15.10.1980: România – Anglia 2-1 (prel. CM 1982, Bucureşti)
  • 29.04.1981: Anglia – România 0-0 (prel. CM 1982, Londra)
  • 01.05.1985: România – Anglia 0-0 (prel. CM 1986, Bucureşti)
  • 11.09.1985: Anglia – România 1-1 (prel. CM 1986, Londra)
  • 12.10.1994: Anglia – România 1-1 (amical, Londra)
  • 22.06.1998: România – Anglia 2-1 (CM 1998, Toulouse)
  • 20.06.2000: România – Anglia 3-2 (EURO 2000, Charleroi)

Naţionala Angliei, pregătită de Gareth Southgate, s-a calificat la EURO câştigând grupa din care au mai făcut parte Cehia, Kosovo, Bulgaria şi Muntenegru. A încheiat parcursul cu 7 victorii şi o înfrângere şi 37 de goluri marcate.

În patru partide disputate în istorie la Londra (două amicale, două oficiale), naţionala României nu a pierdut niciodată. Toate s-au încheiat la egalitate.

Până la amicalul cu Anglia, naţionala noastră va disputa play-off-ul pentru calificarea la EURO 2020, turneul la care oraşul Bucureşti va găzdui patru partide. Pe 26 martie, tricolorii vor juca în Islanda, iar dacă vor învinge vor juca pentru locul la turneul final contra Bulgariei sau Ungariei, pe 31 martie, tot în deplasare.

Afla mai multe despre: premier leagueromaniaanglia 

viewscnt
Articole similare