You are here:

”Era un vis să câştigăm patru meciuri la rând. Ne întoarcem la problemele noastre”. Cristi Pustai, după egalul de la Mioveni

”Era un vis să câştigăm patru meciuri la rând. Ne întoarcem la problemele noastre”. Cristi Pustai, după egalul de la Mioveni

Liga 2

Comentarii

CS Mioveni a primit vizita Dunării Călăraşi în a opta etapă a play-off-ului Ligii 2. Meciul s-a terminat cu scorul de 1-1, după golurile marcate de Tudoran 65' şi Işfan 83' pen.

În duelul dintre poziţiile trei şi patru din play-off-ul Ligii 2, nu s-a putut găsi o câştigătoare. Partida s-a terminat 1-1, iar cele două formaţii şi-au blocat reciproc şansele de a ajunge pe o poziţie de promovare directă.

Cristi Pustai, după egalul de la Mioveni

Afectată de probleme grave în afara gazonului, Dunărea Călăraşi continuă marşul spre promovare, în ciuda restanţelor salariale. După trei victorii consecutive, trupa lui Pustai nu a mai reuşit să se impună, dar tehnicianul nu s-a arătat prea securajat de aceasta.

Pustai a recunoscut că a fost un meci tensionat, ambele echipe gândindu-se la poziţia a doua, dar, după egalul de miercuri, antrenorul Dunării a afirmat că echipa sa se mai gândeşte doar la baraj.

”A fost un joc cu nervi, ambele echipe se gândeau la locul al doilea: Dacă ar fi câştigat, ei depindeau doar de reuzltatele lor. Acum, cred că ne reorientăm spre locurile trei, patru. Să vedem ce se va întâmpla în restul etapei.

Golul l-am luat din naivitate, din nou. Am avut lovitură liberă, nu am executat bine, am fost surprinşi pe contraatac, chiar dacă acestea sunt lucruri pe care le lucrăm. A scăpat un jucător liber spre poartă şi am luat gol din penalty. Ăsta e fotbalul. Era un vis să câştigăm patru meciuri la rând.

Locurile trei şi patru sunt disputate de patru echipe. Putem spune că Rapid şi Craiova sunt promovate. Cu acest egal, ne-am blocat ambele drumul spre promovare. Acum, ne întoarcem la problemele noastre”, a declarat Cristi Pustai.

Afla mai multe despre: liga 2play-off liga 2mioveni dunăreacristi pustai 

viewscnt
Articole similare