Granit Xhaka se află în centrul unei anchete a Parchetului din Lucerna, după ce a recunoscut că a cumpărat un certificat fals de vaccinare împotriva Covid-19. Căpitanul naţionalei Elveţiei nu va participa la următoarele meciuri din Liga Naţiunilor, decizie luată de comun acord cu Asociaţia Elveţiană de Fotbal.
Convocat de Murat Yakin pentru următoarele partide ale Elveţiei, Granit Xhaka nu se va mai alătura lotului. Mijlocaşul de la Sunderland face obiectul unei proceduri deschise de Parchetul din Lucerna, în cadrul unei anchete care vizează certificate Covid false. Autorităţile încearcă să stabilească dacă faptele pot constitui obţinerea frauduloasă a unui document fals şi/sau falsificare de documente.
Potrivit informaţiilor publicate iniţial de „Blick”, cazul îl vizează şi pe medicul despre care există suspiciunea că ar fi eliberat certificatul. Granit Xhaka a decis ulterior să vorbească public despre situaţie şi a recunoscut că a cumpărat documentul.
Granit Xhaka şi-a recunoscut greşeala şi şi-a cerut scuze
Internaţionalul elveţian a publicat un mesaj pe contul său de Instagram, în care a explicat circumstanţele în care a luat decizia şi şi-a cerut scuze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„În ultimele zile s-a vorbit mult despre un incident din trecutul meu. Doresc să mă exprim personal cu privire la acest subiect”, a declarat internaţionalul elveţian.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„La acea vreme, eram foarte îngrijorat şi aveam rezerve serioase în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva Covid-19. Aveam o neîncredere profundă faţă de vaccin şi eram copleşit de frică şi incertitudine. În această stare sufletească tulburată, am cumpărat un certificat de vaccinare în loc să încerc să-mi găsesc răspunsurile la întrebările mele prin canalele prevăzute. Astăzi, înţeleg clar că această abordare nu a fost cea corectă. A fost o greşeală. Îmi cer scuze pentru asta”, a afirmat el.
Cazul va fi analizat în continuare de autorităţile din Lucerna. Potrivit specialistului în drept penal elveţian André Kuhn, falsificarea documentelor oficiale poate fi sancţionată cu amendă sau cu o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare. Aceasta reprezintă limita maximă prevăzută de lege, iar ancheta trebuie să stabilească răspunderea lui Granit Xhaka în acest caz.
„Falsificarea documentelor oficiale se pedepseşte cu o amendă sau cu o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani”.
Granit Xhaka rămâne astfel în afara lotului Elveţiei pentru următoarele meciuri din Liga Naţiunilor, iar autorităţile din Lucerna vor continua procedura în cazul certificatului Covid fals.
Statistici jucător sezon oferit de Superscore
Afla mai multe despre: granit xhaka


.webp)




