Mamoudou Karamoko (26 de ani), atacantul francez transferat de Dinamo în vara acestui an a vorbit despre începutul carierei sale de fotbalist profesionist.
Mamoudou Karamoko, fotbalistul crescut de Strasbourg şi ajuns la Dinamo în această vară a vorbit despre experienţa sa nefericită la capătul perioadei de juniorat alături de clubul din Ligue 1.
Karamoko nu a mai fost păstrat de către francezi iar acesta a fost nevoit să apeleze la fratele său mai mare, Hamadou Karamoko, la acea vreme fotbalist la Nantes B, pentru a-şi găsi o echipă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Francezul care a mai evoluat pe parcursul carierei sale la LASK Linz, FC Copenhaga, Videoton FC şi Ujpest a avut şansă şi a impresionat cu ocazia unui amical împotriva unei echipe din a patra ligă franceză, Coq.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Remarcat de un scouter al celor de la Wolfsburg, Karamoko a primit oportunitatea de a evolua alături de echipa de tradiţie din Bundesliga, pentru care a reuşit să şi debuteze în primul eşalon al fotbalului german.
Karamoko a bifat opt minute într-o partidă a celor de la Wolfsburg, pe teren propriu, în faţa celor de la Mainz, în februarie 2020.
Mamoudou Karamoko: "Eram fără club, fără contract, fără bani"
"Am fost norocos. Am fost norocos fiindcă atunci când eram la Strasbourg nu aveam contract de profesionist. La finalul junioratului, fie te opreau cu contract, fie trebuia să pleci să munceşti sau să îţi găseşti altceva. Pe mine m-au refuzat, aşa că eram fără club, fără contract, fără bani, fără nimic.
Fratele meu mai mare juca şi el fotbal, avea un agent şi i-a cerut să mă ajute să găsesc o echipă. Mi-a aranjat nişte probe în Liga a 4-a din Germania.
Nu mai ştiu exact echipa, dar am jucat într-un amical, am evoluat foarte bine, am marcat şi mi-au oferit un contract. Am spus că sunt de acord, dar după vreo două zile, agentul meu a fost sunat de cineva de la Wolfsburg. Mi-au spus: 'Adu-l aici, să vină în teste la noi şi, dacă este bun, poate semna cu noi.'
Când am ajuns acolo, a fost foarte, foarte multă presiune, aşa că am dat totul. Am jucat împotriva unei echipe din Franţa, Coq, într-un meci amical în care am marcat. Am jucat bine acel meci şi mi-au oferit un contract, iar apoi totul a devenit istorie.", a declarat Mamoudou Karamoko.
- Citește și
- Cosmescu a auzit discursul lui Gâlcă şi a reacţionat, după ce Rapid a urcat pe primul loc în Superliga: "E îngrijorător"
- Marian Iancu, verdict dur după Csikszereda - Rapid 0-2: "De liga satelor". Jucătorul care l-a nemulţumit: "Nu este de Rapid"
- Un nou transfer spectaculos reuşit de Inter Miami. Rodrigo De Paul a plecat de la Atletico pentru a deveni coleg cu bunul său prieten, Lionel Messi
- Ianis Zicu a făcut anunţul despre fotbalistul de la FCSB dorit insistent de Farul, înaintea meciului direct: "Am discutat"
- Ei arbitrează meciurile de sâmbătă din Superliga. Cine a fost delegat la duelul dintre FCSB şi Farul Constanţa
- Robert Ilyes cere prima măsură la Csikszereda! După "circul făcut de Dinamo", antrenorul a dat verdictul despre fanii Rapidului: "Ne-au dat o lecţie"
- Baroan a debutat pentru Rapid în victoria cu Csikszereda: "Nu am avut emoţii, eu mă bucur să joc fotbal"
Afla mai multe despre: dinamo, mamoudou karamoko, superliga, wolfsburg, strasbourg