Danezul Christian Eriksen, care va reveni pe teren la echipa Brentfodn, după episodul cardiac suferit anul trecut la Euro-2020, a declarat pentru BBC că problema trăită de el a fost “un ghinion într-un loc norocos”, deoarece oamenii din jurul său au intervenit rapid şi au avut mijloacele necesare pentru a-l ajuta. Eriksen a vorbit şi despre ce îşi aminteşte din acea zi.
“În primul rând le sunt recunoscător oamenilor din jurul meu, colegilor, medicilor de pe teren, medicilor echipei şi paramedicilor, iar apoi celor de la spital. Sunt foarte norocos şi le-am spus asta în faţă. Sunt foarte bucuros că au procedat cum au procedat, altfel nu aş fi aici. Pentru mine a fost un ghinion într-un loc norocos. Nu i-aş dori nimănui să trăiască aşa ceva, nu m-am gândit vreodată că voi ajunge astfel, însă am avut noroc că acolo unde mi s-a întâmplat oamenii din jurul meu au reacţionat rapid. Am avut noroc să existe toate posibilităţile acolo. Au avut toate mijloacele ca să mă aducă înapoi rapid şi sunt sută la sută recunoscător pentru asta”, a afirmat Eriksen.
Danezul a precizat că se simte mai bine acum decât înainte de incident şi că va face totul pentru a ajunge la nivelul dinainte, el adăugând că nu se teme de provocări. “Nu îmi voi schimba stilul de joc. Nu văd de ce nu aş putea să revin la acelaşi nivel”.
Eriksen îşi aminteşte totul despre data de 21 iunie 2021, cu excepţia a cinci minute: “Îmi amintesc totul, cu excepţia a cinci minute. Mi s-a spus apoi că au fost cinci minute, în rest îmi amintesc totul – lovitura, mingea venind în genunchiul meu... M-am trezit apoi cu oameni în jurul meu şi am simţit presiunea pe piept, încercam să respir, iar apoi m-am trezit. Am deschis ochii şi am văzut oameni în jurul meu. Nu înţelegeam ce se întâmplă. M-am gândit: ‘Am păţit ceva la picioare/ Mi-am rupt spatele? Pot să îmi ridic piciorul?’. Apoi, în ambulanţă am auzit pe cineva întrebând: ‘Cât a fost dus?’ şi cineva a spus: ‘cinci minute’. Atunci am auzit prima dată că am fost dus”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă revenirea sa pe teren va fi ca un miracol, fotbalistul a răspuns: “Categoric. Cred că va fi din ce în ce mai evident pe măsură ce se apropie momentul să joc într-un meci, să intru în stadion, să evoluez”.
Mijlocaşul ofensiv danez Christian Eriksen a semnat un contract valabil până în vară cu gruparea din prima ligă engleză Brentford. Eriksen nu a mai jucat de când a suferit un stop cardiac în timpul meciului disputat de Danemarca împotriva Finlandei la Euro 2020, în iunie, anul trecut. Ulterior jucătorului i s-a implantat un defibrilator (ICD), un fel de stimulator cardiac.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eriksen