You are here:

“Este cel mai bun transfer”. Conducerea Universităţii Craiova, încântată după ce fotbalistul a semnat în această vară: “Toată lumea aştepta”

“Este cel mai bun transfer”. Conducerea Universităţii Craiova, încântată după ce fotbalistul a semnat în această vară: “Toată lumea aştepta”
Comentarii

Universitatea Craiova a intrat uşurată în vacanţă, după ce l-a convins pe unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Superligii să semneze. Preşedintele onorific Sorin Cârţu a dat verdictul după ce mişcarea s-a concretizat printr-un contract între părţi.

Sorin Cârţu, despre “cel mai bun transfer” la Universitatea Craiova

Cu un lot generos, Universitatea Craiova îşi calculează paşii pentru următorul sezon în care-şi apără titlul Superligii, atacă trofeul Cupei României şi vizează un parcurs lung într-o competiţie UEFA.

Până să anunţe primele transferuri la echipa antrenată de Filipe Coelho, Universitatea Craiova l-a convins pe Adrian Rus (30 de ani) să semneze prelungirea contractului.

Sorin Cârţu a recunoscut că a existat suspans în jurul fundaşului central, care s-a remarcat şi la prima acţiune a lui Gică Hagi la echipa naţională.

“Se vor face şi transferuri. Până plecăm în pregătire s-ar putea să fie transferuri, dar prelungirea lui Rus e cel mai bun transfer.

Ce calitate a arătat! Este pe spiritul Craiovei. A fost multă tensiune în jurul acestui transfer, că nu se făcea şi toată lumea aştepta mişcarea asta

A plecat Mogoş şi trebuie înlocuit, dar în rest echipa este tot ce-şi doresc un antrenor şi un club”, a declarat Sorin Cârţu, la Prima Sport.  

Cârţu a avut lucruri bune de spus şi de tânărul David Matei, convocat în premieră la naţionala României, pentru acţiunea din luna iunie.

"Mă bucur pentru el, este într-o ascensiune. El n-a început titular campionatul ăsta, era Mihnea Rădulescu, s-a accidentat. Apoi s-a trecut cu el acolo. Treptat, treptat, a jucat din ce în ce mai bine. A prins încredere. Poate ar fi meritat şi să dea golul ăsta, ar fi fost pentru el şi mai bine, pentru ceea ce înseamnă încrederea.", a mai spus preşedintele onorific al Universităţii Craiova.

Formă jucător oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: adrian russorin cartutransferuri universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare