Thibaut Courtois ar putea fi prima achiziţie importantă făcută de Real Madrid în această vară. Potrivit As.com, portarul lui Chelsea caută în această perioadă să-şi cumpere o casă în Madrid.
Real Madrid i-a transferat până acum pe Vinicius, Odriozola, Lunin, dar n-a reuşit nicio lovitură de imagine. Acest lucru s-ar putea schimba în următoarea perioadă. As.com susţine că Thibaut Courtois a început să-şi caute o casă în Madrid imediat după ce s-a încheiat Cupa Mondială, unde a fost ales cel mai bun portar.
În ianuarie 2017, internaţionalul belgian şi-a cumpărat încă o proprietate în Madrid, unde locuiesc însă fosta lui soţie şi copilul său. De altfel, Courtois este legat de Madrid din perioada în care juca pentru Atletico. Dar, de această dată, indiciile trimit înspre un transfer la Real Madrid.
Thibaut Courtois mai are un an de contract cu Chelsea şi a tot amânat discuţie despre prelungire. Scoţi din sărite, englezii şi-ar dori să-l vândă pentru a nu risca să-l piardă în vară liber de contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: thibaut courtois, real madrid, primera, chelsea