You are here:

Estera Dobre, depistată pozitiv la un control antidoping. Preşedintele FR de lupte: "Nu ar face asta, e credincioasă"

Estera Dobre, depistată pozitiv la un control antidoping. Preşedintele FR de lupte: "Nu ar face asta, e credincioasă"

Alte sporturi

Comentarii

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu, a declarat agenţiei Mediafax că sportiva Estera Dobre, care a fost depistată pozitiv, face parte dintr-o familie cu 16 fraţi, este foarte credincioasă şi nu este în stare să mintă sau să se dopeze.

''Am stat de vorbă cu ea, nici vorbă să mintă. Spune că nu a luat acest medicament. Mai mult, după un antrenament, ea îşi face categoria, mereu are sub 51 de kilograme. Nu trebuie să ne apucăm să dăm cu pietre în ea.

Dacă şi proba B iese, în cel mai rău caz i s-a pus ceva în mâncare, fără voia ei, că ea nu are nevoie să slăbească. Noi suntem obişnuiţi să aruncăm cu pietre, dar ea face parte dintr-o familie modestă. Noi vom fi alături de ea şi o vom susţine şi dacă proba B iese pozitivă'', a declarat Pârcălabu.

Luptătoarea Estera Dobre a fost depistată pozitiv la un control antidoping cu un diuretic aflat pe lista substanţelor interzise, fără a fi dopant, dar care poate ascunde urmele unor substanţe dopante din organism.

Estera Dobre a primit o ofertă din fostele ţări sovietice, unde ar fi avut un salariu de cîteva mii de euro lunar, 400.000 de euro pentru o medalie mondială şi un milion de euro pentru o medalie olimpică, însă a refuzat.

Estera Dobre este vicecampioană europeană la lupte libere la Campionatul European de la Tbilisi.


Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 140.000 de fani ;)

viewscnt
Articole similare