You are here:

"Eu aş avea încredere, dar se adună cam multe". Rădoi, OUT de la Craiova? Presiunea e mare | EXCLUSIV

"Eu aş avea încredere, dar se adună cam multe". Rădoi, OUT de la Craiova? Presiunea e mare | EXCLUSIV
Comentarii

În direct la Orange Sport, Basarab Panduru (52 de ani) a analizat "la cald" meciul U Craiova - FCU Craiova 1948 0-2 şi a vorbit despre situaţia lui Mirel Rădoi. Antrenorul oltenilor lui Mihai Rotaru se află sub presiune din cauza rezultatelor obţinute în ultimele meciuri, dar şi din cauza deciziilor tehnice pe care le-a luat cu unii jucători.

U Craiova a fost învinsă cu 2-0 de rivala din oraş, FCU Craiova 1948, iar Basarab Panduru a spus, la Orange Sport, că "se adună cam multe" pentru Mirel Rădoi.

"Eu aş avea încredere, dar se adună cam multe". Rădoi, OUT de la Craiova? Presiunea e mare | EXCLUSIV

Înfrângerea U Craiova cu rivala din oraş, FCU Craiova 1948 (0-2), apasă pe umerii lui Mirel Rădoi. Basarab Panduru a spus că, având în vedere că oltenii au obţinut doar două puncte în ultimele trei meciuri, au pierdut derby-ul Craiovei, plusând cu situaţia jucătorilor excluşi, "se adună cam multe" pentru Rădoi.

Basarab Panduru e de părere că şefii din Bănie ar trebui să meargă în continuare pe mâna lui Mirel Rădoi, doar că presiunea e mare.

"E un meci important şi îl pierzi. Nu cred că va fi o problemă, el, cred, şi-a ales un drum complicat în momentul ăsta, cu tineri, cu jucători care nu prind primul 11. Un drum complicat şi greu, dar cei care sunt acolo au încredere sau nu au încredere. Dacă n-au încredere, atunci are o problemă. Eu aş avea încredere, toate lucrurile astea sunt benefice pentru jucători, antrenamente, disciplină. Eu am încredere, dar acolo încrederea în antrenor... Doar la Balint a ţinut puţin, dar ceilalt au stat destul de mult.

Pierzi cu FCU Craiova, două puncte în trei meciuri, situaţia asta cu jucătorii. Se adună cam multe şi nu ştiu dacă deciziile sale sunt pe placul conducătorilor", a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

U Craiova - FCU Craiova 1948 0-2, în Superligă

FCU 1948 Craiova a învins sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, echipa CS Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a 19-a din Superligă.

În prima repriză, FCU Craiova 1948 a deschis scorul după ce echipa CS Universitatea a avut primele ocazii ale partidei. Autorul golului a fost Baeten, care a înscris cu un şut din careu. În minutul 60, George Ganea a majorat scorul după o pasă a lui Bahassa. Cu acestă victorie, FCU Craiova 1948 a urcat pe locul 13, cu 19 puncte.

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: Lazar - Vătăjelu, Papp (Roguljic 65), Raul Silva, Mitrea, D. Benga (A. Ivan 55) - Al. Creţu, Căpăţînă, Nistor – Rivaldinho (Cîmpanu 76), Baiaram (Markovic 77). ANTRENOR: Mirel Rădoi

FCU CRAIOVA: Gurău - R. Negru, Duarte, Paramatti, Van Durmen - D. Albu, V. Achim - Baeten, Bauza, Bahassa (R. Grigore 86) - G. Ganea (G. Iancu 66). ANTRENOR: Nicolo Napoli

Cartonaşe galbene: Nistor 52, Vătăjelu 84, Al. Creţu 89 / G. Ganea 10, V. Achim 59

Arbitri: Chivulete Andrei Florin - Gheorghe Sebastian Eugen, Constantinescu Andrei

Arbitri VAR: Haţegan Ovidiu - Marica Mihai Marius - Dumitrache Bogdan

Observator: Cristian Nica.

Afla mai multe despre: mirel radoibasarab pandurucraiovapresiuneconducere 

viewscnt
Articole similare