Eugen Neagoe a luat măsuri dure la U Cluj după ce patru fotbalişti au fost surprinşi săptămâna trecută petrecând până la o ora târzie într-un club din Cluj-Napoca.
Eugen Neagoe, antrenorul echipei U Cluj, s-a declarat dezamăgit după înfrângerea cu Petrolul Ploieşti.
Meciul dintre Petrolul Ploieşti şi U Cluj s-a disputat vineri, pe Stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga, iar prahovenii au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Meijers, în minutul 45+4, respectiv Cioiu, în minutul 90+4.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eugen Neagoe a luat măsuri dure la U Cluj. I-a luat banderola căpitanului şi a amendat 4 jucători prinşi în club: ”Se vor opri banii din salariu”
Neagoe s-a enervat şi a luat măsuri dure la U Cluj. Înaintea meciului de Cupă cu Rapid, programat în această seară, de la ora 20:00, pe Orange Sport 1, Eugen Neagoe a anunţat măsurile luate în cazul fotbaliştilor prinşi în club anterior meciului cu Petrolul.
Romario Pires, Ely Fernandes, Dragoş Tescan şi Andrei Gorcea au fost cei patru ”rebeli”.
„Ştiu foarte bine ce s-a întâmplat. Au fost cei 4 jucători de care s-a vorbit. Am discutat cu jucătorii şi am luat nişte măsuri. Au fost toţi amendaţi, iar Romario nu mai este căpitanul echipei. M-am informat foarte bine. Când iau decizii pe care nu aş dori să le iau şi jucătorii încalcă regulamentul, atunci trebuie să fiu foarte bine documentat. Nu vreau să pedepsesc un jucător doar de dragul de a pedepsi.
Ei au fost penalizaţi destul de usturător. Îmi pare rău, dar aceasta este situaţia. Au fost amendaţi cu 1.000 de euro fiecare. Se vor opri banii din salariu. Universitatea Cluj e un club important, le-am spus şi în vestiar, trebuie să respectăm numele pe care îl reprezentăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E un club cu o istorie foarte mare, avem mulţi fani pe care nu trebuie să îi dezamăgim. Datoria lor este să se pregătească foarte bine, să se pună în slujba echipei. Cui nu îi convine, e liber să meargă în altă parte. Lezăm imaginea clubului, iar Universitatea Cluj e o echipă cu o emblemă foarte grea. Noi trebuie să facem cinste acestui club, nu să lovim în imaginea lui. Ei nu trebuia să fie în acel moment unde au fost”, a precizat Neagoe, potrivit site-ului oficial al Universităţii Cluj.
Afla mai multe despre: eugen neagoe, u cluj