You are here:

Eugen Neagoe a vorbit despre scandalul pariurilor, după ce numele fratelui unui jucător de la Petrolul a apărut în dosar

Eugen Neagoe a vorbit despre scandalul pariurilor, după ce numele fratelui unui jucător de la Petrolul a apărut în dosar

Superliga

Comentarii

Un nou scandal loveşte fotbalul românesc din eşaloanele inferioare, iar numele lui Gabi Matei a fost adus în prim-plan. Fostul fundaş dreapta al celor de la FCSB este menţionat într-un dosar amplu care vizează presupusa trucare a unor meciuri din Liga a III-a.

Miercuri, anchetatorii au efectuat percheziţii în şase judeţe şi în Bucureşti, într-o investigaţie ce are ca obiect manipularea unor partide pentru obţinerea de câştiguri din pariuri sportive. În centrul cercetărilor s-ar afla clubul CS Păuleşti, iar prejudiciul estimat de autorităţi este de aproximativ 840.000 de lei. În total, 21 de persoane au fost audiate, printre acestea numărându-se şi finanţatorul echipei.

Pe fondul acestui context tensionat, Eugen Neagoe a reacţionat public în cadrul unei conferinţe de presă şi a făcut referire la discuţia purtată cu Paul Papp. În anchetă este menţionat şi Raul Papp, fratele fundaşului, legitimat la CS Păuleşti.

Eugen Neagoe, convins că Raul Papp, fratele lui Paul, este nevinovat

”Am vorbit puţin cu Paul Papp şi nu era afectat absolut deloc pentru că, din ce am înţeles, fratele lui nu a participat la aşa ceva.

Doar a fost şi este, cred, în continuare componentul echipei din Păuleşti. Băiatul a fost chemat să dea o declaraţie, cum era normal, pentru că el a fost jucătorul echipei respective.

În rest, eu ştiu că el nu are nicio implicare. Era străin de aceste lucruri. Îmi pare rău de situaţia creată, dar cei care au făcut aceste lucruri trebuie să răspundă”, a spus Eugen Neagoe, înainte de Petrolul - Csikszereda.

Afla mai multe despre: superligapetrolul 

viewscnt
Articole similare