You are here:

Eugen Neagoe rememorează clipele în care a fost la un pas de moarte: "Acolo s-a rupt filmul pentru mine". Zvonul care l-a înfuriat şi în cât timp revine

Eugen Neagoe rememorează clipele în care a fost la un pas de moarte: "Acolo s-a rupt filmul pentru mine". Zvonul care l-a înfuriat şi în cât timp revine

Dinamo București

Comentarii

Antrenorul echipei Dinamo, Eugen Neagoe, a oferit primele declaraţii, după infarctul suferit în timpul meciului cu Universitatea Craiova.

Tehnicianul, în vârstă de 51 de ani, care a mărturisit că doctorii i-au transmis că s-a născut a doua oară a precizat, întâi de toate, că nu ajunsese să fumeze trei pachete de ţigări pe zi, aşa cum s-a zvonit, dar a recunoscut că băut multe cafele.

"(n.r. - Ce v-au transmis medicii?) că m-am născut a doua oară. Ăsta e primul lucru care îmi vine în minte din tot ce mi-au transmis. (N.r. - Urmează să mai faceţi investigaţii? Nu. Totul e foarte bine. Trebuie doar să iau câteva pastile. În următoarea săptămână, câte 3 pe zi, apoi câte două pe zi alte şapte zile şi în a treia săptămână o singură pastilă.

(N.r. - V-a interzis medicul să reveniţi în antrenorat?) Nicio secundă! Mi-a spus că pot să fac absolut orice, inclusiv să antrenez, dar că măcar 3-4 săptămâni să mă liniştesc. Cu siguranţă, voi reveni în antrenorat. Un singur lucru mi-a cerut să nu mai fac. Să renunţ la ţigări. Chiar m-a rugat frumos să nu mai fumez.

Am văzut o mare tâmpenie, că fumam şi câte 3 pachete pe zi. Cum să susţină cineva aşa ceva? Cel mai mult într-o zi poate că fumam 15-20 de ţigări, să zic un pachet. Şi cafea beau, da, câte 3-4-5 pe zi, dar nu cafeaua e problema, dovadă că nici acum nu mi-a interzis doctorul", a declarat Eugen Neagoe, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

Apoi, Neagoe a reluat filmul evenimentelor de duminică: "După ce a început meciul, cam prin minutul 10 am simţit că ameţesc. M-am dus şi m-am aşezat pe bancă. Apoi, m-am mai ridicat, am mai strigat la băieţi, dar iarăşi am ameţit. Atunci i-am zis secundului Moga să-l cheme pe doctorul Bătineanu. A venit, s-a aşezat lângă mine şi mi-a dat nişte apă plată cu vitamine. (n.r. - Apoi am văzut că aţi renunţat la sacou! Da, fiindcă instantaneu m-au trecut nişte transpiraţii... Eu, care nu transpir aproape deloc, eram aproape lac de apă. După ce am renunţat la sacou... De acolo s-a rupt filmul pentru mine".

Neagoe a mărturisit că nu ştie dacă va continua la Dinamo: "Nu ştiu! Nu m-am gândit, dar probabil că în zilele viitoare voi discuta cu cei din conducerea clubului. Oricum, ei au fost alături de mine aproape non-stop, m-au vizitat la spital, am vorbit în fiecare zi".

Afla mai multe despre: neagoe 

viewscnt
Articole similare