You are here:

EURO 2020 | Selecţionerul Turciei, sincer după înfrângerea cu Italia: "Ne-a sufocat, a avut un ritm foarte ridicat"

EURO 2020 | Selecţionerul Turciei, sincer după înfrângerea cu Italia: "Ne-a sufocat, a avut un ritm foarte ridicat"

EURO 2020

Comentarii

Senol Gunes, selecţionerul Turciei a recunoscut că echipa sa nu s-a ridicat la nivelul reprezentativei Italiei în partida de deschidere a Campionatului European, disputată vineri seara pe Stadio Olimpico din Roma şi încheiată cu victoria clară a peninsularilor (scor 3-0).

"Speram într-un alt rezultat, însă Italia a fost dominatoare. Primul gol a schimbat lucrurile în repriza secundă şi am pierdut controlul partidei. Din punct de vedere tactic, Italia a fost superioară, a controlat terenul şi mingea. Speram ca echipa mea să reuşească un meci mai bun. Am fost buni în în prima repriză, am jucat bine, am rămas în meci. Am vrut să ţinem mingea, dar Italia a avut posesia şi ne-a sufocat cu presingul lor şi cu un ritm ridicat.

Trebuia să jucăm mai bine. Însă turneul continuă, am pierdut în faţa unei echipe care a jucat pe teren propriu, trebuie să reacţionăm împotriva Ţării Galilor şi a Elveţiei. În privinţa meciului din această seară, am dat maximum, dar ar fi fost nevoie de mai multă viteză la pase. Însă jucătorii mei au luptat şi au dat dovadă de caracter", a declarat Gunes la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul jocului.

Italia s-a impus în faţa Turciei prin autogolul lui Merih Demiral (53) şi reuşitele lui Ciro Immobile (66) şi Lorenzo Insigne (79).

Afla mai multe despre: senol gunes 

viewscnt
Articole similare