Comitetul Executiv UEFA a anunţat astăzi, 24 septembrie 2019, în şedinţa de la Ljubljana (Slovenia), că încredinţează României organizarea turneului Euro Under 19 de peste doi ani, în urma evaluării dosarului de candidatură al Federaţiei Române de Fotbal.
Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie şi va reuni 8 echipe. Reprezentativa tricoloră U19 va fi calificată direct, din postura de gazdă.
La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbalişti precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique. Astfel, în 2021, vom putea urmări în România starurile mondiale în formare!
Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu şi în 2011.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dosarul FRF a fost selectat câştigător la categoria competiţiilor de juniori la care s-a aplicat,Euro U19 din 2022 urmând a fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediţia 2021) şi Israel (ediţia 2022). Lista celorlalte federaţii care şi-au manifestat intenţia de a găzdui turnee finale de juniori şi junioare: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portuglia, Rusia, Albania, Spania şi Andorra (candidatură comună).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.