Europa, blestemul lui Antonio Conte. Momentul care a declanşat necazurile antrenorului italian pe plan continental | SPECIAL

Antonio Conte a dezamăgit încă o dată în Liga Campionilor. Echipa sa, Napoli, din postura de campioană a Italiei, a fost deja eliminată din principala competiţie continentală a cluburilor.

Conte, nucă tare în campionat, dar plin de necazuri în cupele europene

Antonio Conte a ieşit din nou prematur din cupele europene. De această dată, contraperformanţa italianului a venit pe banca lui Napoli, în Liga Campionilor.

Deţinătoarea titlului în Serie A s-a făcut de râs şi nu a putut prinde nici măcar primele 24 de poziţii, care asigură prezenţa în play-off. Formaţia napoletană a acumulat doar opt puncte şi a ocupat, la finalul fazei principale, doar locul 30. 

După ce a suferit o ruşine istorică la Eindhoven cu PSV (2-6) şi nu a fost în stare să o bată pe Copenhaga, deşi a jucat aproape o oră cu un om în plus (1-1). Toate acestea vin ca o confirmare a necazurilor pe care Conte le are pe plan continental.

Un ”Conte” adevărat în Italia şi un oarecare în Europa

Prima oară când a luat contact ca antrenor cu întrecerile europene a fost în sezonul 2012-2013. Era pe banca lui Juventus, unde a stat trei ani. A câştigat primul titlu în Serie A cu echipa bianconeră (2012), ceea ce i-a dat posibilitatea participării în UCL.

A terminat grupa E pe primul loc, cu 12 puncte şi fără eşec, peste Şahtior Doneţk, Chelsea şi Nordsjaelland. În fazele superioare, a trecut de Celtic în optimi (5-0 la general), dar în sferturi a dat de un Bayern invincibil (0-4 la general). 

Nu i se poate reproşa că nu a trecut de acea generaţie de bavarezi ai lui Heynckes care călca totul în picioare şi făcea tripla istorică. 

Parcursul respectiv, până în faza sferturilor de finală, avea să fie cel mai lung din cariera lui Antonio Conte în Liga Campionilor.

A urmat sezonul 2013-2014. Juventus, din postura de nouă şi veche campioană a Italiei, lua parte iar la cea mai mare întrecere intercluburi din lume.

Era repartizată în grupa B, alături de Real Madrid, Galatasaray şi Copenhaga. Gruparea spaniolă o câştiga detaşat, iar finala pentru locul 2 se dădea între italieni şi turci.

Se juca la Istanbul, la 11 decembrie, pe un teren îngheţat de-a dreptul. A fost un meci dramatic. Juve avea nevoie doar de un egal pentru a se califica, dar Galata se impunea cu 1-0, cu un gol marcat târziu de mai vechiul rival de la Inter Milano, olandezul Sneijder.

Astfel, învinsă fiind, echipa din Torino termina pe locul 3, cu şase puncte şi se ”transfera” în Europa League, al cărei ultim act avea loc chiar pe stadionul lui Juve.

Primul adversar din primăvara europeană tot o formaţie din Turcia, Trabzonspor, pe care o depăşea fără mari probleme (4-0 la general). În optimi urma un duel de Serie A cu Fiorentina. A fost 1-1 la Torino şi 1-0 la Florenţa. 

Sferturile i-o aduceau în cale pe Lyon, de care trecea cu o dublă victorie: 1-0 şi 1-2. Venea, aşadar, faza semifinalelor, iar adversară era Benfica lui Jorge Jesus. Era ultimul pas până la finala care se disputa chiar la Torino.

Dar, în paralel, ”Bătrâna Doamnă” punea mare preţ şi pe campionat, unde se lupta cu istoria. Şi avea să o dovedească! Însă a costat-o scump.

Juventus a făcut o campanie de-a dreptul impresionantă în întrecerea internă, pe care a dominat-o de la un capăt la altul în cel mai autoritar mod posibil.

A devenit prima şi singura echipă din Serie A care a ajuns la 100 de puncte! În acea ediţie 2013-2014 de neuitat, bianconerii lui Antonio Conte au stabilit un record de 102 puncte!

Pe lângă alte recorduri atinse tot atunci: cele mai multe victorii (33) sau cele mai multe puncte pe teren propriu (57), unde a avut un parcurs fără greşeală (19-0-0). 

Au fost şi alte borne istorice uluitoare: o diferenţă de 17 puncte faţă de locul 2 (AS Roma), 22 de clean sheets, doar 23 de goluri primite şi le-a învins pe toate celelalte echipe din campionat cel puţin o dată.

Faptul că atunci Juventus urma să ia al treilea titlu la rând se simţea de mult timp, dar Antonio Conte a preferat să facă unul de ţinut minte pentru veşnicie. 

Cu cât înainta mai mult sezonul, cu atât se simţea că antrenorul italian acorda mai multe prioritate campionatului intern decât parcursului european. 

Iar această situaţie a ieşit cel mai mult în evidenţă în returul semifinalei din Europa League cu Benfica. După un eşec cu 1-2 la Lisabona, Juve avea de remontat un deficit de un gol la returul de la Torino. Pentru a putea juca finala tot acolo, pe propriul teren. Pe Juventus Stadium.

Dar socoteala din tur nu s-a potrivit cu cea de acasă. Conte a alcătuit echipa şi a făcut jocul şi cu gândul mai mult la suta de puncte din campionat, unde mai urmau meciurile cu Atalanta (a), AS Roma (d) şi Cagliari (a).

Echipa piemonteză s-a blocat şi nu a mai găsit drumul spre gol, aşa cum a reuşea etapă de etapă în Serie A. De această dată, eficienţa în faţa porţii i-a lipsit total. Jocul pe fază de atac a arătat precum renumele-i de ”Bătrâna Doamnă”. 

Meciul s-a încheiat aşa cum a început, fără goluri, iar Juventus era eliminată din Europa chiar înainte de duelul de acasă cu trofeul pe masă. 

Benfica ajungea în finala de la Torino. Avea să o piardă contra ”reginei” competiţiei, Sevilla, la penalty-uri. Blestemul lui Bela Guttmann continua pentru ”vulturi”, dar o doză parcă se transmitea şi spre tehnicianul originar din Lecce. 

Ruptura şi plecarea surprinzătoare

La finalul sezonului, Antonio Conte pleca de la cârma bianconerilor, după mai multe neînţelegeri cu conducerea privind politica de achiziţii a clubului. 

El sugera faptul că Juventus nu are încă anvergura altor echipe din elita europeană, statut pe care torinezii încercau să-l recupereze după consecinţele cauzate de imensul scandal Calciopoli.

Lotul era compus dintr-un nucleu puternic de jucători (Buffon, Pirlo, Tevez, Vidal, Pogba, plus legendarul BBC defensiv), dar banca de rezerve era subţire. Variantele pentru titulari erau limitate. Cantitativ şi, mai ales, calitativ.

Şi a mai fost eşecul de pe plan continental. Desigur, a devenit campion cu record de puncte în Serie A, dar eliminarea cu Benfica a fost dureroasă, mai ales că finala se juca la Torino.

Conte a ”certat” conducerea pentru că nu investeşte suficient de mult şi a cerut întăriri pentru a face pasul decisiv în Liga Campionilor, de unde ieşise încă din faza grupelor.

“Nu poţi mânca de 10 euro la un restaurant unde mâncarea costă 100 de euro”, avea să fie o celebră declaraţie a sa, după campionatul istoric câştigat. Acuze aduse, într-un mod mai subtil, conducerii.

Astfel, după trei sezoane de dominaţie internă, Conte nu a fost de acord cu direcţia pe care clubul o avea în continuare şi a decis să plece de la gruparea din Piemont.

S-a produs ruptura şi nu a mai fost cale de reconciliere. ”Mi-am dat seama că este mai greu să continui să câştigi cu Juventus”, afirma ulterior, după ce a luat decizia care a surprins multă lume.

Juventus la ”Max”

În locul său a fost adus Massimiliano Allegri, iar el a luat o pauză de la echipele de club. Din 2014 până în 2016 a pregătit naţionala Italiei, inclusiv la EURO 2016, unde a ajuns până în sferturi.

Ironia maximă este că imediat după, Juventus ajungea cu Allegri în finala UCL de două ori în trei ani. Prima dată, fix în sezonul următor, performanţă pe care avea să o repete şi în 2017.

În 2015, cu un lot aproape similar. Singurele îmbunătăţiri mai serioase s-au numit Alvaro Morata de la Real Madrid (20 de milioane de euro), Kingsley Coman de la PSG (gratis) şi veteranul Patrice Evra de la Man United (un milion). 

Dintre aceştia, doar atacantul spaniol a avut un impact semnificativ, fiind titular şi marcatorul unicului gol al ”Bătrânei Doamne” în finala de la Berlin. În rest, scheletul echipei a rămas neschimbat. 

Ultimul act din capitala Germaniei a fost pierdut cu scorul de 1-3 în faţa celor de la Barcelona, unde strălucea legendarul trio MSN. La doi ani distanţă, deznodământul finalei de la Cardiff a fost acelaşi. Doar adversara, Real Madrid, şi scorul, 1-4, au fost uşor diferite. 

Dar măcar Allegri a arătat că ”Bătrâna Doamnă”, aşa cum e ea, are capacitatea şi nivelul să ajungă în Europa până în meciul decisiv pentru trofeu. Asta pe lângă faptul că pe plan intern a continuat hegemonia instaurată de predecesorul său.

Continuarea ”tradiţiei” la nivel continental

Când Conte a revenit pe banca tehnică a unei echipe de club, aceea s-a numit Chelsea. În campionat a fost iar de neîntrecut. A luat titlul şi în Premier League, chiar în primul sezon al lui Guardiola în Anglia.

Totuşi, pe plan european, lucrurile iar nu au funcţionat aşa cum ar fi sperat antrenorul italian şi ai săi. Chelsea nu a putut trece de optimi.

Mai apoi, când a luat din nou contact cu cupele europene s-a aflat pe banca lui Inter Milano. S-a întâmplat în stagiunile 2019-2020 şi 2020-2021, când echipa lombardă a ieşit de fiecare dată încă din grupe.

Dar aceste ghinioane ale antrenorului italian au şi o explicaţie. Totul s-a petrecut în stagiunea 2013-2014, atunci când el a preferat să se concentreze pe meciurile din campionat pentru a o face pe Juventus prima echipă care a făcut suta de puncte (102) în istoria Serie A.

Următoarea experienţă a lui Conte a fost revenirea în Premier League, dar pe banca lui Tottenham, unde nici aici nu a reuşit să ”spargă” obiceiul în UCL.

Cu Spurs a venit încă o eliminare în optimi. Iar ultima ”ispravă” de acest fel este chiar cea cu Napoli, din acest an, faza grupei.

Afla mai multe despre: antonio conte, napoli, inter milano, chelsea, juventus, special, ucl, uel, serie a, premier league