Mihai Popescu este una dintre noutăţile din lotul lui Dinamo. Fundaşul de 24 de ani a revenit în Ştefan cel Mare în această iarnă, după ce a fost împrumutuat la FC Voluntari în prima parte a campionatului. Mihai Popescu speră să-şi câştige locul de titular.
În acest sezon, Mihai Popescu a fost om de bază la FC Voluntari, club la care Dinamo l-a trimis în vară sub formă de împrumut. Fundaşul de 24 de ani a avut 20 de prezenţe, dintre care 18 au fost în campionat. Popescu a avut evoluţii constante, motiv pentru care conducerea lui Dinamo a decis să-l recheme.
Mihai Popescu spune că a fost o veste excelentă şi speră să fie folosit mult mai des decât înainte: ”Îmi pare bine că m-am întors, pentru mine e o bucurie, acum să vedem când începem pregătirea şi condiţiile. Mă gândesc că nu s-au schimbat, dar vreau eu să fac o schimbare pentru mine. Odată ce antrenorul te vrea, cred că este un plus pentru mine, ca jucător.
Eu o să fiu acelaşi jucător, chiar dacă antrenorul m-a dorit sau nu, sau conducerea. O să-mi fac treaba în continuare, sper să joc mult mai mult decât am făcut-o în trecut şi să arăt că merit să rămân la Dinamo”, a declarat Mihai Popescu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul de 24 de ani spune că obiectivul pe care-l are este să o ducă pe Dinamo în play-off-ul Ligii 1: ”Sunt patru meciuri cu echipe din play-off, excluzând Chiajna, o să luăm fiecare meci în parte. Sperăm să le câştigăm şi, cum am citit în ziare, obiectivul este să intrăm în play-off, apoi o să vedem ce stabilim împreuna cu staff-ul. Este o presiune în plus pusă pe noi, pe jucători, dar pare că te concentrezi mult mai mult şi încerci să dai tot, să te autodepăşeşti, ca să prinzi play-off-ul, pentru că acolo joci cu echipele mai importante ale clasamentului şi te baţi la campionat”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, fc voluntari, mihai popescu, liga 1