Helmuth Duckadam, preşedintele onorific de la FCSB, a vorbit pentru Telekom Sport despre vânzarea clubului Dinamo, dar şi despre ideea că Nicolae Stanciu, fostul jucător al "roş-albaştrilor", ar fi dinamovist.
"Eroul de la Sevilla" nu crede în vânzarea lui Dinamo şi recunoaşte că singura constantă rămâne galeria "câinilor", care a susţinut clubul şi la bine şi la rău, motiv pentru care Duckadam a ţinut să îi laude pe cei care ajută echipa: "Şi Mutu a venit cu un indian, sau ce era? Au mai venit şi alţii, nu s-a rezolvat nimic. Pare, singurul lucru care e cert, jos pălăria în faţa acelor suporteri care au strâns bani pentru licenţă şi au adus bani pentru salarii, bravo, felicitări, singurii care au ajutat Dinamo până acum. Restul sunt vorbe", a spus Duckadam.
Preşedintele de onoare de la FCSB a comentat şi gestul făcut de Nicolae Stanciu, care a donat bani în cadrul programului "Doar Dinamo Bucureşti", iar imediat Peluza Cătălin Hîldan a dezvăluit că fostul jucător de la FCSB este, de fapt, dinamovist. Duckadam nu crede acest lucru: "Stanciu cred că a avut nişte poliţe de plătit pentru că variana că a fost dinamovist de mic copil nu prea ţine pentru că n-am auzit să fi jucat la Dinamo sau să fi avut ofertă de acolo".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stanciu a jucat din 2013 până în 2016 la FCSB. El i-a marcat patru goluri lui Dinamo de-a lungul carierei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolae stanciu, duckadam