Alex Măţel se desparte de Dinamo Zagreb, echipă la care s-a transferat în februarie 2015. Jucătorul român ar fi devenit liber de contract în vară, însă Dinamo Zagreb îl va lăsa să plece încă de acum.
Fostul internaţional român pleacă după patru ani de la Dinamo Zagreb. Măţel mai avea contract până în vară şi putea încă de acum să semneze cu orice echipă, dar a ajuns la o înţelegere cu oficialii lui Dinamo Zagreb să devină liber de contract din această iarnă.
Contactat de Telekom Sport, Alex Măţel a ţinut să le mulţumească celor de la Dinamo Zagreb şi spune că are oferte inclusiv din Liga 1: ”Vreau să le mulţumesc pentru tot celor de la Dinamo. Îmi doresc să revin şi să joc la un nivel înalt. Şi varianta de a reveni în Romania există, sunt discuţii”, a declarat Alex Măţel pentru Telekom Sport.
Fundaşul în vârstă de 29 de ani a fost transferat în februarie 2015 de Dinamo Zagreb, de la Astra. În tot acest timp a avut 76 de prezenţe pentru echipa croată, a marcat două goluri şi a oferit patru assist-uri. În prima parte a contractului a fost om de bază la Dinamo Zagreb, însă problemele medicale l-au scos din circuit. Anul trecut n-a jucat deloc din cauza unei accidentări.
Măţel are şi 17 selecţii la naţionala României. Şi-a început cariera la Farul şi a mai jucat pentru Delta Tulcea şi Asta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex matel, dinamo zagreb