You are here:

EXCLUSIV | ”Am semnat. Din vară o să joc la Steaua” Povestea unui transfer cu greutate în Liga I: ”Eram liber, mi-au trimis şofer deja”

EXCLUSIV | ”Am semnat. Din vară o să joc la Steaua” Povestea unui transfer cu greutate în Liga I: ”Eram liber, mi-au trimis şofer deja”

FCSB

Comentarii

În 1996, Steaua îşi încerca norocul la nivelul fundaşilor centrali cu un transfer care a surprins pe toată lumea. Puştiul Iulian Miu era urmărit de Stoichiţă şi Tică Dănilescu la un trial şi era adus în Ghencea.

De la Fălticeni, acolo unde fusese, timp de doi ani, jucătorul Forestei, Iulian Miu, un tânăr născut la Roşiorii de Vede, ajungea, în 1996, la Steaua. Contractul l-a semnat în iarnă, când intrase în ultimele şase luni de contract, iar în vară s-a prezentat la reunirea lotului din Ghencea.

Aveam borcane de jumări, de cârnaţi, mi le dădea mama mea. Îmi dădeau de acasă şi plecam cu trenul la Fălticeni, la vagon de dormit. Ce puteau să-mi dea şi ei, la vremea aia, ca să fie ei siguri că îmi va ajunge mâncarea măcar pentru câteva zile. Nu aveam foarte mulţi bani, îmi dădeau mai mulţi bani părinţii decât aveam eu salariu.

Au fost greutăţi, dar, cu voinţă, am ajuns să semnez cu Steaua. N-a fost un contract foarte mare, dar eram bucuros că am ajuns în Ghencea.

N-aveam impresar, rămăsesem fără contract, eram liber. M-a sunat Tică Dănilescu, mi-a trimis un şofer şi am negociat cu Steaua în timp ce negociam şi cu Progresul. M-am sfătuit cu tatăl meu şi am ales Steaua. Am ajuns în vară la ei”, a spus Iulian Miu, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: steauaiulian miutransfer,  

viewscnt
Articole similare