Naţionala României a fost aproape de o victorie la debutul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor, însă Irlanda de Nord, deşi evolua în inferioritate numerică, a reuşit să egaleze şi să stabilească scorul final, 1-1, în minutul 86.
"Ajungi în faţa porţii, ai ocazii, dar nu reuşeşti să marchezi. Am avut cel puţin opt ocazii de poartă, nu am reuşit să marcăm, e adevărat că am avut şi ghinion. Până la eliminarea lui Magennis, jocul a fost echilibrat, Irlanda de Nord a făcut un presing foarte avansat, oricum doar atât ştie să facă.
Am marcat acel gol, un gol cu şansă, dar care s-a văzut că a fost pregătit la antrenamente, la fel ca alte faze fixe, au mai fost câteva cornere unde s-a pasat pe linia de 16 metri. Însă, când ai ocazii şi nu marchezi, se poate întâmpla ca adversarul să vină peste tine, aşa cum s-a întâmplat şi la faza din care nord-irlandezii au marcat, la care s-au adăugat şi nişte schimbări precaute, defensive făcute de Rădoi.
Cred că precauţia încercată de Rădoi cu Creţu şi cu Nedelcearu putea evitată. Mai ales că ai avut un jucător în plus din minutul 32, trebuia să îi desfaci pe adversari" , a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Descrieţi într-un singur cuvânt jocul naţionalei României la debutul lui Mirel Rădoi
Publicată de Telekom Sport pe Vineri, 4 septembrie 2020
România - Irlanda de Nord 1-1
România a terminat la egalitate, vineri, pe Arena Naţională, scor 1-1 (1-0), meciul disputat cu Irlanda de Nord, în prima etapă a Grupei I a Diviziei B a Ligii Naţiunilor. Oaspeţii au evoluat din minutul 39 cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Magennis şi au egalat, în minutul 86.
- Au marcat: Puşcaş '25 / Whyte '86
Mirel Rădoi, 39 de ani, a debutat la această partidă ca selecţioner al României. Totodată, acesta a fost primul meci al primei reprezentative după ce fotbalul a fost întrerupt în martie din cauza pandemiei de coronavirus.
În celălalt meci al grupei, Norvegia a fost învinsă, acasă, de Austria, scor 1-2. Următorul meci al tricolorilor va avea loc, luni, de la ora 21:45, la Klagenfurt, cu Austria
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania