Fostul arbitru, Cristi Balaj, în prezent preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping din România, a vorbit despre momentele delicate din cariera sa de pe terenul de fotbal. Balaj a recunoscut că a fost abordat de oficiali ai echipelor din fotbalul românesc şi că a avut de suferit ulterior.
Cristian Balaj a îmbrăţişat meseria de arbitru începând cu anul 1994, la vârsta de 23 de ani, atunci când a fost nevoit să agaţe ghetele în cui şi să renunţe la cariera de fotbalist din cauza unei accidentări.
Întrebat în cadrul emisiunii "Top Interviuri" dacă oficiali ai echipelor au apelat la el pentru ajutor, Cristi Balaj a confirmat: "Mulţi, sigur că da. Mulţi, până s-au învăţat cu mine. Oricui din fotbalul românesc, care dorea să îmi adreseze ceva sau să discute cu mine, i-am dat posibilitatea. Nu am fost un pătimaş sau nu am jignit prin modul în care m-am comportat în prima parte a discuţiei. În momentul în care simţeam că doresc altceva, când simţeam că fac aluzii... Şi am avut mese în care îmi spuneau cu cine sunt prieteni de la FRF, pe cine au ajutat, pe cine cunosc la UEFA, că ei hotărăsc lista FIFA, că ei sunt membri în Comitetul Executiv şi decid sau nu promovarea mea, că ei m-au ajutat să promovez, că ei habar nu am, că o să mă distruga la emisiunea de seară la Recursul Etapei...
În momentul când purtam dialogul sub o asemenea formă sau când simţeam că îmi oferă ceva, atunci deja recunosc că nu am avut dibăcia necesară şi reacţiile mele au fost exagerate şi am ajuns să fiu perceput ca un ironic, ca un îngâmfat , ca un arbitru obraznic. O făceam pentru că nu aveam experienţa necesară şi nu ştiam în acel moment cum să refuz într-un mod cât mai elegant şi civilizat", a declarat Cristi Balaj pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Arbitru FIFA începând cu anul 2003, fostul „cavaler al fluierului” deţine recordul celor mai multe finale de Cupa România arbitrate, patru (2002, 2004, 2009 şi 2013), alături de Emil Kroner, Dan Petrescu şi Denis Xifando.
Balaj este şi pe primul loc, alături de Aurel Bentu, în topul arbitrilor care au condus derby-ul clasic al României, Steaua - Dinamo, cu nouă astfel de meciuri oficiate (primul în mai 2002, cel mai recent în aprilie 2016).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi balaj