După plecarea lui Marius Dunca din fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului, locul acestuia a fost luat de Ioana Bran. De la venirea Ioanei Bran în MTS, problemele cu care se confruntă sportul românesc s-au acutizat de la o zi la alta.
Şi ne-am opri doar la scandalul din canotaj, disciplină sportivă care, anul trecut, a adus cele mai valoroase medalii pentru sportul românesc. Antrenorul coordonator al lotului feminin de canotaj, Mircea Roman, nu şi-a mai primit indemnizaţia sportivă de antrenor naţional, care se ridică la aproape 7.200 de lei. În schimb, omul care conduce fabrica medaliilor de aur de la Snagov trăieşte cu un salariu de mizerie de doar 1. 371 de lei. Sătul să mai fie considerat cârpa de şters pe jos a unor inşi de care nu a auzit nimeni în sportul românesc, Roman este decis să facă un gest fără precedent: "Mă gândesc foarte serios să plec"
Telekomsport.ro: Domnule Mircea Roman oficiali din Ministerul Tineretului şi Sportullui susţin că nu vă puteţi încasa indemnizaţia sportivă de antrenor naţional pe motiv că nu antrenaţi pe nimeni. Chiar aşa, cum vă permiteţi să staţi în baza de la Snagov şi să consumaţi resursele statului degeaba?
( nr. râde cu poftă) Da... Ce să zic... Văd că pentru anumite persoane eu fac doar voluntariat aici şi că, de fapt, nu aş avea nici o calitate la acest lot.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La cât se ridică indemnizaţia sportivă pe care nu aţi primit-o de câteva luni?
Este o indemnizaţie care ajunge la 7.200 de lei pe lună. Problema mare e că nici ceilalţi oamenii din staff-ul meu nu şi-au primit banii. E vorba de kinetoterapeut, de medic, de secund. Ei ar trebui să primească un procent din din suma pe care ar trebui să o încasez eu. Dar cum eu nu am primit nimic din noiembrie...
Care este de fapt salariul dumneavoastră?
Mă faceţi să zâmbesc! Eu încasez pe lună suma de 1.371 de lei. Aceştia sunt banii mei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aţi încercat să discutaţi cu cineva din minister pe această temă a neîncasării indemnizaţiei sportive?
Eu nu voi merge niciodată la minister să stau să mă căciulesc în faţa cuiva sau să fac anticameră la vreun oficial. Eu ştiu că trebuie să mi fac treaba, să fac performanţă şi fiecare ar trebui să-şi facă treaba cât mai bine. Dar văd că la MInisterul Tineretului şi Sportului lucrurile stau tocmai invers. De ceva timp am ajuns să fim ca la piaţă atunci când e vorba de drepturile noastre financiare. Sunt sătul!
Se mai poate face performanţă într-un astfel de climat?
He! He!He! He! Chiar vorbeam cu antrenorii de la haltere pe care i-am felicitat pentru numărul mare de medalii pe care sportivii lor le-au cucerit la Campionatul European. Glumeam cu ei spunându-le că vor secătui bugetul ministerului care trebuie să plătească aceste performanţe. Asta este datoria ministerului, să susţină marea performană. Dar după cum se vede treaba lucrurile stau cu totul altfel.
Ce vă gândiţi să faceţi într-o astfel de situaţie?
Sincer să fiu mă gândesc foarte serios să renunţ. De ce aş mai continua. Eu am fost şi am rămas un om dedicat sportului. Am fost obişnuit să fac performanţă dar nu în astfel de condiţii.
Regretaţi faptul că nu aţi dat curs ofertelor pe care le-aţi avut din străinătate?
Nu, niciodată nu voi regreta. Mă simt foarte legat de România. Eu tot timpul am spus că performanţa adevărată se obţine acasă, cu sportivii români şi nu departe de ţară. Dacă eram tributar banilor plecam de mult. Dar pentru mine a contat cu totul altceva. Bucuria de a obţine performanţe în România este inegalabilă.
Elisabeta Lipă spune că a făcut potecă să intre la actualul ministru. Nici până azi nu a reuşit!
Tocmai Elisabeta Lipă, preşedintele celei mai importante federaţii sportive de anul trecut, nu a reuşit să intre nici până azi în audienţă la actualul minstru al tineretului şi sportului. ,,La ceva timp după instalarea în funcţie a domnişoarei Bran, am sunat la cabinetul dânsei pentru a solicita o întrevedere. Voiam să discut probleme legate de sport, de canotaj, nu să stau la cafele. De fiecare dată mi-a fost invocat câte un motiv. Ba că e la Parlament, ba că e la Guvern, ba că are nu ştiu ce probleme. Ultima dată mi-a spus că mă aşteaptă la dumneai pe data de 27 februarie, dar după ora 16 sau a doua zi când vreau eu. Dacă am văzut cum stau lucrurile am renunţat să mai merg să discut cu dânsa,, a precizat Elisabeta Lipă, pentru Telekomsport.ro. Prin intermediul unuia dintre consilierii săi de presă, am aflat că punctul de vedere al domnişoari ministru faţă de această situaţie este cu totul altul: ,, Domnişoara ministru i-a spus doamnei Lipă că o aşteaptă a doua zi. Imediat după ce dânsa a sunat la cabinet. Din păcate, doamna Lipă nu a venit,, a explicat oficialul MTS.
Afla mai multe despre: elisabeta lipa, mts, mircea roman, investigatie