Dinamo a pierdut meciul cu Poli Iaşi, scor 0-1, iar Florin Bratu îşi vede poziţia ameninţată. Tehnicianul conduce antrenamentul de azi dimineaţă al ”câinilor” şi urmează să aibă o şedinţă cu şefii clubului din Ştefan cel Mare.
UPDATE 11:54 | S-a terminat antrenamentul lui Dinamo. Florin Bratu nu merge la şedinţa de la RIN. În cazul în care va dori să-l dea afară, Negoiţă trebuie să-i plătească lui Bratu clauza de reziliere.
Pentru moment, dinamoviştii nu au găsit antrenorul care să-l înlocuiască pe Bratu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel mai probabil, Bratu îşi va rezilia contractul cu Dinamo.
Posibilii înlocuitori ai ”Mitralierei” sunt Ionuţ Badea, care şi-a încheiat colaborarea cu Concordia Chiajna, şi Claudiu Niculescu, rămas momentan fără angajament după ce a antrenat-o ultima dată pe FC Voluntari.
”Pe mine nu m-a contactat absolut nimeni, nu ştiu nimic despre Dinamo. Am citit doar prin presă. Îmi doresc să antrenez toate echipele pe la care am jucat. Rapid am antrenat-o, Poli Timişoara am antrenat-o. Mă simt foarte bine la Călăraşi”, a spus Dan Alexa, al cărui nume a fost vehiculat şi el pentru înlocuirea lui Bratu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.