adplus-dvertising
You are here:

EXCLUSIV | Burleanu a început negocierile cu un nou antrenor, după refuzul lui Boloni. Numele surprinzător contactat de FRF

EXCLUSIV | Burleanu a început negocierile cu un nou antrenor, după refuzul lui Boloni. Numele surprinzător contactat de FRF

Echipa națională

Comentarii

În urma refuzului primit din partea lui Ladislau Boloni, oficialii FRF s-au reorientat rapid şi au început negocierile cu un alt antrenor.

FRF şi Ladislau Boloni n-au ajuns la un numitor comun în privinţa postului de selecţioner, astfel că federalii au demarat negocierile cu un alt nume important din fotbalul românesc. Conform surselor Telekom Sport, oficialii FRF l-au contactat pe Edward Iordănescu pentru preluarea naţionalei României.

Ultima dată, antrenorul de 43 de ani a pregătit-o pe FCSB. Edward Iordănescu i-a preluat pe roş-albaştri pe 18 august, după etapa a 5-a din Liga I, la finalul căreia echipa era pe locul 4, cu opt puncte, la şapte lungimi în spatele liderului CFR Cluj, însă n-a rezistat prea mult şi a fost îndepărtat de Gigi Becali după doar trei luni petrecute pe banca vicecampioanei României.

În cariera sa, Edward Iordănescu le-a mai pregătit pe Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii, ŢSKA Sofia, Astra, CFR Cluj şi Gaz Metan.

Ladislabu Boloni a refuzat naţionala

Contractul dintre Mirel Rădoi şi FRF s-a încheiat în urmă cu mai bine de o lună, iar şefii FRF au discutat cu nume importante din fotbalul românesc, Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu, Adi Mutu şi Cosmin Olăroiu, însă toţi au refuzat propunerea federalilor. În ultimele săptămâni, Răzvan Burleanu a negociat intens cu Ladislabu Boloni, care, în cele din urmă, a luat decizia de a nu veni pe banca naţionalei României.

viewscnt
Articole similare