Gică Popescu spune că va începe demolarea stadioanelor Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf şi în vară ar urma să fie semnate contractele pentru proiectare şi construcţie. Arena Dinamo nu va fi gata pentru EURO 2020, dar Popescu spune că sunt şi alte soluţii.
Gică Popescu a fost numit consilier al premierului pentru EURO 2020 şi este impicat activ în asigurarea condiţiilor necesare pentru turneul final care va fi găzduit de Bucureşti. Fostul căpitan al Barcelonei spune că stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf vor intra în procesul de demolare şi vor fi reconstruite până în martie 2020:
”Am început să lucrăm cu fiecare departament în parte, lucrurile par să se mişte. Undeva, în luna iunie, sperăm să se semneze contractul de proiectare şi construcţie a celor trei stadioane. Se intenţionează a se demola până la semnarea contractului de construcţie, pentru a câştiga timp. Şi, undeva în luna iunie, să se semneze contractul de proiectare şi construcţie şi să înceapă lucrările, care ar trebui să se termine undeva în luna martie 2020”, a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.
Fostul mare internaţional român nu are însă veşti prea bune pentru fanii lui Dinamo. Din cauza litigiului asupra arenei principale, lucrările au fost întârziate. Până la urmă, noul stadion va fi construit în locul velodromului din Complexul Dinamo, dar nu va fi gata până în 2020:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Lucrurile sunt întârziate, se va face şi stadionul Dinamo, dar nu cred că va fi gata, adică sigur nu va fi gata pentru EURO 2020. Dacă nu e gata un stadion, pentru fiecare situaţie este o... avem o altă variantă de backup. Nu sunt obligatorii construcţiile celor 4 stadioane. Ne va rămâne o infrastructură sportiva nemaipomenită şi atunci Bucureştiul, chiar de sine stătător sau împreună cu celelalte stadioane care s-au construit în ţară, putem găzdui şi alte competiţii la nivel de tineret, juniori, fotbal feminin”, a mai spus Popescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu, stadioane, euro 2020, dinamo