Mirel Rădoi a vorbit pentru Telekom Sport despre debutul lui Cosmin Contra în rol de selecţioner.
"Nu m-a surprins absolut deloc numirea lui, pentru că este unul dintre antrenorii pe care i-am nominalizat înainte de venirea lui Daum. Dar acum va trebui să avem răbdare, să nu credem că dacă Contra a fost numit selecţioner, acum se va schimba totul. Important e ca noi din exterior să vedem o îmbunătăţire din punct de vedere tehnico-tactic a echipei.
După aceea, vom putea să avem speranţe şi să avem încredere în el, că îi putem cere şi obligaţii ca el să califice echipa la un Campionat European", a declarat Rădoi pentru Telekom Sport.
Contra e la primul meci în calitate de selecţioner.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Experienţa unui antrenor contează în anumite faze. Se poate vorbi de Cosmin Contra că nu are experienţă în momentul în care noi ne vom califica la un turneu şi vom trece faza grupelor. Atunci poate interveni experienţa unui antrenor. Până acolo, lucrurile sunt la fel ca într-un campionat unde joci în play-off, chiar dacă vorbim de echipe naţionale", a mai spus Rădoi.
România întâlneşte Kazahstan, de la 21:45, în preliminariile CM 2018.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel rădoi, cosmin contra, selecţioner