Ajuns la 38 de ani, Victoraş Iacob spune că încearcă să renască fotbalul în oraşul natal, Râmnicu Vâlcea. În paralel, se pregăteşte să-şi ia licenţele de antrenor.
Membru marcat al echipei care a atins semifinalele Cupei UEFA în 2006, Victoraş Iacob spune că încearcă acum să contribuie la construirea unei noi generaţii de fotbalişti. Fostul atacant susţine că este implicat în proiectul unei şcoli de fotbal care se va construi în oraşul natal, Râmnicu Vâlcea şi speră că acest proiect va reaprinde în localitate pasiunea pentru fotbal:
”(Ce planuri de viitor are) La Râmnicu Vâlcea, deja se fac ultimii paşi pentru deschiderea unei şcoli de fotbal, a unei academii. Sper ca micii fotbalişti care vor veni, care sunt în expectativă, să urmeze exemplul nostru, al echipei (n.r. generaţia FCSB 2006), al Generaţiei de Aur, pentru că la Râmnicu Vâlcea este nevoie de fotbal. Încă nu ai o echipă pe care se poate baza, dar sper ca prin această şcoală să se deschidă pofta către fotbal, către performanţă. Să înţeleagă că sunt lucruri la care doar poţi visa la un moment dat şi să le şi atingă, dacă într-adevăr, vor fi perseverenţi. Este un lucru foare pozitiv o colaborare cu Academia Hagi, cu Gheorghe Hagi. Întotdeauna nu pot fi decât lucruri pozitive şi sper să se realizeze această colaborare”, a declarat Victoraş Iacob pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În paralel, fostul atacant al FCSB-ului spune că vrea să-şi ia licenţele de antrenor : ”(Face şcoala de antrenori) Sunt cursant, momentan, spre licenţele B-A şi, de ce nu?, probabil că într-o zi îmi voi pune amprenta asupra unei echipe. Cu succes bineînţeles, asta îmi doresc şi eu, asta îşi doresc şi suporterii. Şi, sigur, într-o bună zi voi, fi acolo unde îmi doresc”, a mai spus Iacob pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: victoras iacob