You are here:

EXCLUSIV | Ce s-a întâmplat în ziua meciului cu Viitorul? Nicolae Dică: ”Am aflat ceva şi le-am transmis jucătorilor!”

EXCLUSIV | Ce s-a întâmplat în ziua meciului cu Viitorul? Nicolae Dică: ”Am aflat ceva şi le-am transmis jucătorilor!”

Superliga

Comentarii

Nicolae Dică spune că, în ziua meciului cu Viitorul, i-a motivat pe jucători cu unele lucruri pe care le-a aflat atunci. FCSB s-a impus cu 2-0 în faţa Viitorului, meci amânat cu o zi din cauza ceţii.

Partida FCSB - Viitorul ar fi trebuit să se dispută duminică, însă meciul a fost mutat luni seară, din cauza ceţii. Acea zi în plus pare că i-a prins bine lui Nicolae Dică. Antrenorul FCSB-ului spune că, în ziua meciului, a aflat unele lucruri care l-au ajutat să-i motiveze pe jucători:

”Când am aflat că nu mai jucăm, am făcut un antrenament cu băieţii, de 45 de minute, şi i-am văzut preocupaţi. Chiar mă gândeam ce bine ar fi fost să jucăm în seara asta, pentru că i-am văzut focusaţi foarte bine. Apoi, a doua zi, nu mai voiam să fac şedinţa, pentru că deja vorbisem înainte cu o zi, le spusesem echipa, le spusesem tot ce trebuie să facem defensiv, ofensiv. Apoi, am aflat nişte lucruri în ziua aia şi am ţinut o şedinţă la şase şi douăzeci, înainte să plecăm la stadion. Am ţinut o şedinţă de 2-3 minute. Le-am spus anumite lucruri cu care eu am crezut că pot să îi motivez pe băieţi. Cred că le-a prins bine”, a declarat Nicolae Dică pentru Telekom Sport.

FCSB a învins Viitorul cu 2-0 după un meci foarte bun, în care au strălucit Florinel Coman şi Florin Tănase. Primul a fost lăudat de patron, iar Nicolae Dică spune că Florinel Coman poate să ajungă mult mai bun de atât:

”A lăudat echipa după joc (n.r. Gigi Becali), pentru că mi-a plăcut echipa cum a jucat. Coman a ieşit în evidenţă. Eu am spus mereu că este un jucător în care am mare încredere, un jucător care poate să ajungă mult mai bun pentru Steaua şi pentru echipa naţională, trebuie să muncească mult. El trebuie să aibă constanţă în evoluţii. Mă refer să nu joace un meci-două bune şi apoi să aibă evoluţii mai puţin bune”, a mai spus Dică.

Afla mai multe despre: nicolae dicafcsbliga 1viitorul 

viewscnt
Articole similare