La 33 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, ies la iveală informaţii neştiute despre evenimentele de după cucerirea trofeului.
Sunt celebre maşinile de teren primite în 1986 de proaspăt steliştii, proaspăt campioni europene. Erau nişte autoturimse ARO vechi, cu care s-a spus că a fost premiat fiecare dintre dintre jucători. În realitate, nu toţi au intrat în posesia unei astfel de maşini. Aflat pe teren în finala de la Sevilla, Marin Radu nu s-a aflat pe lista premianţilor.
"Sincer, eu nu am primit un ARO atunci. Unii am fost omişi, au primit doar o parte dintre jucători. Nu mai are importanţă acum. Dar mai conta atunci un ARO sau o recompensă materială, când erai campion european!?" a declarat Marin Radu pentru Telekom Sport.
Mai cunoscut sub nemele de Radu II, fostul atacant a rememorat momentele revenirii în ţară, după câştigarea trofeului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am înţeles că am fost aşteptaţi cu o seară înainte, au fost mult mai mulţi oameni. Am fost impresionat de numărul mare de suporterii care au venit la aeroport. Am văzut oameni cu copii în cărucior, mame cu copii în braţe, deşi era o oră înaintată, era 12 noaptea. O seară magnifică, într-adevăr, demnă de mari fotbalişti"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: radu ii, steaua, cupa campionilor, aro