CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a treia a Ligii I. Singurul gol al meciului a fost marcat de Vinicius din fază fixă.
CFR Cluj a învins dar nu a convins. Campioana României a obţinut 3 puncte cu Hermannstadt însă fotbalul arătat de elevii lui Dan Petrescu a tern şi lipsit de consistenţă. Prima repriză nu a avut istoric, iar fazele de poartă au fost aproape inexistente.
Prestaţia elevilor lui Dan Petrescu a fost analizată de doi dintre experţii Telekom Sport, Cristi Balaj şi Iulian Miu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fiecare dintre ei au tras un semnal de alarmă cu privire la evoluţia jucătorilor lui Dan Petrescu înainte de dubla cu Djurgardens, din cupele europene:
"Vorbim sub efectul acestui joc până la urmă. Eu zic că CFR nu arată la fel de bine ca înainte. Am emoţii pentru calificare. Mi-ar părea rău ca în Suedia, pe un teren sintetic, să aibă probleme, mai ales că vorbim de o echipa imprevizibilă. CFR nu mai este aceeaşi echipă din anii trecuţi. Azi au marcat după un marcaj slab, în Suedia nu cred că vor avea astfel de marcaj. Pentru fotbalul românesc ar fi păcat, indiferent că vorbim de CFR, FCSB sau Botoşani să nu se califice" a mărturisit expertul Telekom Sport, Cristi Balaj.
"Ei au pierdut din turaţie, dar cred că uşor, uşor îşi vor regla problemele. Pare într-adevăr o echipă obosită. Eu cred că se vor pune la punct din punct de vedere fizic şi vor arăta mult mai bine. Faţa de FCSB şi Craiova, nu stau rău. Să vedem ce se va întâmpla în continuare în acest sezon. Abia s-a terminat sezonul trecut, nici nu ştii pe unde au fost în vacanţă, nu prea merge ca fotbalist să mai păstrezi şi un ritm foarte bun" a spus şi Iulian Miu, la Sport Center de la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, iulian miu, cristi balaj