You are here:

EXCLUSIV | CFR Cluj şi-a găsit antrenor. UPDATE | Edi Iordănescu a fost deja prezentat în vestiar

EXCLUSIV | CFR Cluj şi-a găsit antrenor. UPDATE | Edi Iordănescu a fost deja prezentat în vestiar

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Dan Petrescu. La doar trei zile de la despărţirea de antrenorul de 52 de ani, oficialii campioanei României au bătut palma cu Edward Iordănescu.

UPDATE: Edi Iordănescu a fost deja prezentat în vestiarul lui CFR Cluj şi se pregăteşte să susţină primul antrenament, scrie gsp.ro. Edi Iordănescu a semnat până în vara lui 2022 şi va câştigat lunar 15.000 de euro.



Chiar în ziua meciului cu ŢSKA Sofia, din etapa a cincea a grupelor Europa League, CFR Cluj şi-a găsit antrenor. Din informaţiile Telekom Sport, oficialii campioanei României au ajuns la un acord cu Edward Iordănescu.

Astfel, antrenorul de 42 de ani îl va înlocui pe Dan Petrescu, demis la începutul acestei săptămâni, şi va reveni la CFR Cluj, după doi ani şi jumătate.

În 2018, Edward Iordănescu a rezistat doar trei meciuri pe banca ardelenilor. A câştigat Supercupa României împotriva Craiovei, 1-0, a remizat în prima etapă a Ligii I, 1-1, cu FC Botoşani şi a pierdut, 0-1, în turul II al Ligii Campionilor cu Malmo.

De altfel, înfrângerea cu nordicii i-a fost fatală lui antrenorului. În urma meciului tur cu suedezii, din preliminariile Ligii, Edward Iordănescu a fost îndepărtat de conducere.

La doi ani şi jumătate distanţă, Edi Iordănescu e chemat acum în Gruia de conducere campioanei României pentru a duce mai departe munca lui Dan Petrescu. După plecarea de la CFR Cluj, Edward Iordănescu a preluat-o pe Gaz Metan Mediaş, la 7 ianuarie 2019, echipă de care s-a despărţit în vara acestui an.

Cum a plecat Edward Iordănescu, în 2018, de la CFR

La începutul acestui an, mijlocaşul lui CFR Cluj, Damjan Djokovic, a povestit ce s-a întâmplat la meciul cu Malmo, partida care i-a fost fatală lui Edward Iordănescu.

„În prima repriză, am primit un gol. Patronul l-a sunat pe team manager <<Portarul (n.r. – Giedrius Arlauskis) trebuie schimbat>>. Antrenorul a refuzat”, a susţinut croatul, care a a dezvăluit şi răspunsul venit prin telefon<<Bine. Atunci vei fi dat afară după a doua repriză>>. Antrenorului nu i-a venit să creadă, dar am pierdut şi a trebuit să plece”, a adăugat Damjan Djokovic pentru ad.nl.

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare