You are here:

EXCLUSIV | Conducerea lui Dinamo, primele nemulţumiri faţă de Mircea Rednic: "Poate ar fi fost mai bine să facă asta"

EXCLUSIV | Conducerea lui Dinamo, primele nemulţumiri faţă de Mircea Rednic: "Poate ar fi fost mai bine să facă asta"

Fotbal intern

Comentarii

Preşedintele clubului Dinamo, Alexandru David, este de părere că Mircea Rednic greşeşte atunci când îşi exprimă public părerile despre ceea ce se întâmplă la formaţia din Ştefan cel Mare, dar îi ia apărarea antrenorului în ceea ce priveşte rezultetele din ultima vreme.

"Eu consider că în momentul de faţă Mircea Rednic a încercat să facă tot ce poate. Dacă vreţi neapărat să îi găsim o vină lui Mircea Rednic pentru ceea ce se întâmplă, poate fi că este prea sincer şi spune lucrurilor pe nume, pe când poate ar fi fost mai bine să fie un pic mai diplomat. Dar după ce pierzi nişte meciuri în maniera în care am pierdut, foarte greu să îţi stăpâneşti emoţiile şi să fii, nu neapărat cerebral, dar foarte reţinut şi foarte calculat în declaraţiile de după meci", a declarat Alexandru David, la Telekom Sport.

Oficialul lui Dinamo recunoaşte că nu se aştepta ca Dinamo să continue forma slabă şi cu Mircea Rednic. "Nu mă aşteptam să avem parcursul pe care l-am avut în ultimele trei luni, nu numai acum".

Alexandru David a lămurit şi acuzele că Mircea Rednic îşi aduce la echipă propriii jucători. "Deocamdată nu ştim ce jucători urmează să vină. În altă ordine de idei, nu aducem jucători impresariaţi de fiica domnului Rednic. Eu sunt convins că niciun antrenor din lumea asta, dacă are diamante şi nestemate în propria curte, nu le aruncă încercând să caute altele în alte parte".

Învinsă rând pe rând la scor de Viitorul (4-1) şi de CFR Cluj (3-0), Dinamo ocupă locul al 11-lea în Liga 1, cu 18 puncte, la şapte puncte avans de ultima clasată, FC Voluntari.

Afla mai multe despre: rednicdaviddinamo 

viewscnt
Articole similare