Nici măcar pandemia de coronavirus nu a reuşit să mai dezgheţe relaţiile dintre LPF şi FRF. De la distanţă, Justin Ştefan i-a transmis un mesaj categoric preşedintelui Răzvan Burleanu.
"În această perioadă am văzut că noi am încercat să colaborăm cu ei. Toate mesajele publice au fost în sensul în care încercăm să colaborăm, trecem peste diferendele pe care le-am avut, nu am înţeles care au fost acestea. Ei s-au zbătut foarte tare să facă acele protocoale, aţi văzut, au depăşit măsura însă în acelaşi timp nu am vrut la momentul ăla să avem un conflict cu ei. Am încercat să îl gestionăm însă acum nu se mai poate.
Răzvan Burleanu e într-un fel de şomaj tehnic, a îngheţat competiţia la Liga a 3-a, a îngheţat parţial competiţia la Liga a 2-a şi văd că se preocupă mai mult şi 90% din timp vorbeşte de Liga 1. L-am rugat cât se poate de amical şi de respectuos să vorbească de competiţiile pe care le organizează şi vă pot oferi o garanţie. E clar că de astăzi încolo nu vom mai accepta nicio ingerinţă care să constituie o încălcare a autonomiei LPF.
Banii din drepturile de televizare nu ai cum să îi obţii, am mai spus-o şi altă dată. Dacă vrei să desfiinţezi Liga, o poţi face doar cu acordul celor 14 cluburi care o compun. Aşadar, cele 14 cluburi sunt singurele care pot hotărî dizolvarea Ligii" , a declarat Justin Ştefan pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.