Selecţionerul României, Cosmin Contra, a fost la Bruxelles pentru a urmări partida din Liga Campionilor, Anderlecht - PSG, încheiată cu victoria la scor a francezilor.
Din păcate, însă, pentru Cosmin Contra, dar şi pentru naţionala României, antrenorul lui Anderlecht, Vanhaezebrouck, i-a lăsat pe banca de rezerve pe Stanciu şi pe Chipciu.
"Acea schimbare când a trecut fundaşul central la mijlocul terenului, care mai mult a încurcat jocul echipei decât să ajute, chiar mi-a dat de gândit. Îmi dă de gândit, pentru că Alexandru Chipciu era un om de bază cu orice antrenor care venea la Anderlecht, dar se pare că nu intră în planurile noului antrenor. E o problemă mare, pentru că are de suferit şi echipa naţională. Vreau să vorbesc cu cei doi băieţi, o să mă întâlnesc cu ei la prânz, vom mânca împreună, pentru că vreau să ascult şi din gura lor ceea ce cred ei că se întâmplă în momentul de faţă la echipă.
Nu putem să ne facem scenarii sau să ne gândim la alte lucruri, dar lucrurile sunt clar din ce am văzut în acest meci. Amândoi s-au încălzit, iar, la un moment dat, aveam impresia că îl va trimite în teren pe Chipciu. Schimbările făcute au fost stranii. Cei doi internaţionali români ar fi adus viteză de joc" , a declarat selecţionerul României, Cosmin Contra, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: chipciu, contra, nicolae stanciu, franta, psg, anderlecht, bruxelles, liga campionilor, champions league