În cadrul emisiunii Sport Report, de la Telekom Sport, Cornel Dinu a vorbit şi despre replica pe care i-a dat-o, în urmă cu doar câteva zile, Laurenţiu Reghecampf. Fostul antrenor de la FCSB a afirmat că în ultimii cinci ani are mai multe trofee decât are Dinu în toată cariera lui.
"Nu pot să intru în polemici cu unul pe care aşa îmi trebuie, că l-am scăpat de la moarte, ştiţi istoria foarte bine, la fel ca şi mine. Este cel puţin puerilă, dacă nu infantilă. Păi în ultimi 5 ani de zile am stat la urgenţă, operat pe inimă. Ce rezultate puteam să mai fac eu, bietul de mine? Dacă calculăm în timp ce am făcut eu şi ce a făcut Reghecampf, hai să ne oprim aici, din punctul ăsta de vedere, pentru că este degradant, este josnic că s-a ajuns să se emită aceste pretenţii", a declarat Cornel Dinu, în exclusivitate pentru Telekom Sport.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, antrenorul formaţiei Al Wasl din Emiratele Arabe Unite, a ţinut să-i dea o replică fostului selecţioner Cornel Dinu, cel care l-a făcut praf pe Contra după meciul pierdut de România, la Bucureşti, împotriva Suediei.
"Dinu a uitat cumva episodul Kosice? El spunea că se lasă de meserie dacă era în locul lui Contra. Nea Cornele, vreau să-ţi respect vârsta, dar ai aruncat cu prea mult venin! Şi cred că-mi permit să-ţi vorbesc ca antrenor. Eu de vreo cinci ani am mai multe trofee câştigate ca antrenor decât ai tu în toată cariera. Cu scuzele de rigoare, dar ai depăşit de mult limita bunului simţ!", a declarat Reghecampf pentru GSP.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cornel Dinu a vorbit şi despre episodul invocat de Reghecampf: "Păi la Kosice a fost o fatalitate, domnule. Am primit golurile în ultimele 20 de minute, prin două lovituri libere. Asta e o fatalitate, la 50 de ani. Cine nu înţelege şi cine face astfel de afirmaţii, habar nu are de fotbal, doar răutate infantilă, puerilă şi iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce spun".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cornel dinu, laurentiu reghecampf