Cristi Borcea a discutat în EXCLUSIVITATE la TELEKOM SPORT despre situaţia financiară de la Dinamo şi despre stadionul nou pe care îl va avea gruparea din Ştefan cel Mare, în contextul anunţului făcut de ministrul de Interne, Marcel Vela.
Dinamovist înrăit, fostul acţionar majoritar al lui Dinamo consideră că imediat ce ”câinii roşii” vor avea un stadion nou, echipa sa de suflet va redeveni cea mai puternică formaţie din România.
”Dinamo dacă are stadion, are buget între 1 şi 15 milioane de euro din momentul în care s-au semnat documentele şi a venit primul buldozer în Ştefan cel Mare. Dinamo în momentul ăla devine cea mai puternică echipă din România. El, Patrick (n.r.- fiul lui Cristi Borcea), îmi spune mie să nu lăsăm Dinamo, să facem, dar nu avem ce să facem acum”, a mărturist Borcea pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acelaşi timp, Cristi Borcea atrage atenţia asupra faptului că situaţia de la Dinamo nu o să mai poată să reziste mult, din punct de vedere financiar, dacă nu intervine o schimbare: ”Eu le spun de doi ani. E ca la aparate, îl (n.r.- clubul Dinamo) ţin în viaţă aparatele. A mai făcut acum ceva galeria, dar nu o să poată să îl ţină mult timp.”.
Marcel Vela a confirmat! Dinamo va avea un stadion nou
Dinamo va avea, în sfârşit, un stadion nou. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut anunţul aşteptat de toată suflarea dinamovistă. Lucrările vor dura doi ani şi jumătate iar noua arenă ar urma să fie gata în 2023.
”Se poate face un stadion cu o capacitate mai mare pentru că echipa Dinamo, o echipă de suflet a românilor, cu palmares, indiferent de vreme sau de vremuri, sper că va renaşte din propria cenuşă. Noi dorim să ajungem cu el, am vorbit cu doamna director, la o capacitate de 30.000 de suporteri”, a declarat Marcel Vela.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Marius Niculae este unul dintre cei mai fericiţi dinamovişti.
”În sfârşit visul mi se împlineşte, toţi dinamoviştii îşi doreau un stadion nou. Deja sunt aproape gata stadioanele celorlalte rivale iar noi am rămas cu stadionul din BD. Sper că nu se va mai întâmpla vreodată să trăim asemenea vremuri pentru că la Dinamo nu exista locul 2, exista numai locul 1”, a declarat Marius Niculae pentru Telekom Sport.
Afla mai multe despre: dinamo, cristi borcea, marcel vela, stadion