Sorin Cârţu, preşedintele Craiovei, a vorbit la Telekom Sport despre problema implementării VAR în fotbalul românesc şi "războiul" dintre FRF şi LPF pe această temă.
Cârţu nu e de acord ca echipele din Liga 1 să plătească suma necesară implementării VAR, 550.000 de euro, aferentă pregătării arbitrilor şi a implementării sistemului de video arbiraj. Preşedintele din Bănie spune că, dacă formaţiile din Liga 1 ar plăti pentru VAR, ar avea probleme cu ANAF-ul.
"Nu ai cum să plăteşti tu pentru trainingul arbitrilor. Cum să plăteşti pentru ceva ce nu îţi aparţine? Te ceartă ANAF-ul. Vine ANAF-ul şi te arde, pentru că distrugi nişte bani din bugetul tău, cu altă destinaţie. Cum o explici? Directivele FIFA pentru VAR spun clar că iniţiatorul de proiect, de implementare a VAR-ului, trebuie să fie din partea organizatorului de competiţie", a spus Sorin Cârţu, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cârţu speră ca acest caz să nu ajungă pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Laussane şi spune că echipele din Liga 1 ar trebui să fie mai unite în această problemă: "Nu ştiu. Am putea face multe. Noi ar trebui să fim mai uniţi şi să ne impunem punctul ăsta de vedere. În fond, suntem foarte mulţi, mulţi care suntem în LPF şi care am votat Burleanu", a mai spus oficialul Craiovei.
FRF şi LPF nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte împărţirea cheltuielilor pentru implementarea VAR în fotbalul românesc, iar preşedintele de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, a spus că dacă LPF nu va fi de acord să participe la această cheltuială atunci VAR-ul va fi utilizat doar în Cupa României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorin cartu, craiova, lpf, frf, var, liga 1