Atacantul naţionalei României şi al lui Reading, George Puşcaş, se bucură că va avea concurenţă în atac pentru meciul cu Islanda, din preliminariile EURO. De asemenea, Puşcaş a vorbit despre Mirel Rădoi şi Cosmin Contra.
"E foarte bine că avem concurenţă, asta e cel mai important. Cu cât există mai multă concurenţă la naţională, înseamnă că atât de mulţi jucători buni sunt şi echipă bună avem. Mă bucur şi îmi place, pentru că fiecare când are concurenţă dă mult mai mult şi vrea să îşi câştige locul de titular. Putem îmbunătăţi multe lucruri, putem îmbunătăţi relaţiile până atunci (n.r. - meciul cu Islanda). Probabil e o chestie pe care nu am văzut-o până în martie. Cred că oricând s-ar fi jucat important e să câştigăm meciul", a declarat George Puşcaş pentru Telekom Sport.
Cosmin Contra e regretat de George Puşcaş, care, în schimb, are încredere în calităţile lui Mirel Rădoi: "E o satisfacţie să lucrez cu mister Mirel Rădoi, e normal, dar în acelaşi timp, am pierdut un antrenor care totuşi a făcut cât de cât rezultate şi cu care eram aproape să ne calificăm direct. Prin rezultatele noastre am ajuns la play-off. Ambii antrenori erau excelenţi pentru echipa naţională. Amândoi au aceleaşi puncte forte, pregăteau la fel de bine meciurile. Depindea şi de noi, şi de momentele carierelor noastre, şi de forma pe care o aveam atunci. Amândoi au avut rezultate şi un impact foarte bun asupra echipei şi asupra jucătorilor", a adăugat fotbalistul lui Reading.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, cosmin contra, george puscas