Dan Petrescu a refuzat echipa naţională, după ce era favorit să ajungă pe banca tehnică a României.
EXCLUSIV Dan Petrescu, criticat de Mirel Rădoi după ce a refuzat naţionala: ”Poate nu are încredere în jucători. Clauza nu e mare, a strâns multe milioane”
După ce devenise favorit să preia echipa naţională şi fuseseră diverse indicii şi persoane ce confirmau informaţia, Dan Petrescu s-a răzgândit şi s-a decis să refuze propunerea FRF-ului.
Decizia lui Dan Petrescu a fost una ce a surprins lumea fotbalului românesc.
Gică Hagi, Răzvan Lucescu şi Dan Petrescu au fost ofertaţi de Federaţie. Mirel Rădoi şi-a spus părarea despre refuzul acestora.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Mă aşteptam ca Dan Petrescu să accepte”, a inceput Rădoi.
„Dintre cei cu care s-a vorbit, Răzvan Lucescu era cel mai greu de adus. Tocmai a semnat cu PAOK. Hagi, fiind patron de club, ar fi putut să dea acţiunile altcuiva. Dar probabil că nu a fost convins în discuţiile avute.
Mă aşteptam ca Dan Petrescu să accepte. În trecut era supărat că nu a fost contactat, iar când a făcut căutat a zis că nu poate veni. Acum, fiind diferenţă mare de puncte între CFR Cluj şi rivale, mă aşteptam să accepte.
Clauza nu era mare, el a strâns multe milioane. Dar fiecare are planurile lui. Poate nu are încredere în jucători, poate crede că e mai uşor să se califice cu CFR Cluj în Europa League decât să califice România la EURO sau un Campionat Mondial. Dar eu credeam că va veni Dan Petrescu”, a declarat Mirel Rădoi la TV Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dan Petrescu s-a mai aflat pe lista Federaţiei pentru postul de selecţioner al primei reprezentative în 2017, când tocmai o preluase pe CFR Cluj. Oficialii FRF au negociat cu antrenorul atunci, însă nu au putut ajunge la un acord.
Dan Petrescu a câştigat trei titluri consecutive cu CFR Cluj, între 2018 şi 2020 şi acum ar fi pe lista FRF pentru naţionala României.
Afla mai multe despre: dan petrescu, mirel radoi