Aproape toată cariera de jucător a lui Daniel Isăilă se leagă de Braşov. La un moment dat, Isăilă putea ajunge însă la Steaua.
A jucat la Rapid şi FC Braşov, dar puţină lume ştie că Daniel Isăilă a fost la un pas de un transfer în Ghencea. Fostul fundaş a foarte aproape însă de un transfer la Steaua, după cum a mărturisit chiar el în emisiunea Top Interviuri, de la Telekom Sport. A plecat cu roş-albaştrii în cantonament, dar s-a accidentat grav şi s-a întors la Tractorul.
”Jucam fundaş dreapta atunci, fusesem doi ani golgheterul echipei la Tractorul şi Lăcă atunci venise, naşul lui, Nelu Nagy, era antrenor secund la noi la Tractorul. Şi venise din Spania înainte să semneze la Steaua şi s-a antrenat o perioadă bună cu noi. Atunci mi-aduc aminte înainte să vină Reghe la Steaua, atunci m-am accidentat eu, s-a dus Reghe şi a semnat ca fundaş dreapta” a mărturisit Isăilă, în cadrul emisiunii Top Interviuri cu Alexandru Săbău.
Rapid e singura echipă din afara Braşovului pentru care a evoluat Isăilă. Nu a jucat decât un sezon în Giuleşti. ”Trebuia să achite o sumă destul de mare, s-a schimbat antrenorul atunci, a venit nea Mircea Rednic, plecase nea Puiu, după ce a fost acea schimbare de antrenor şi m-am întors la Braşov” a mai declarat Isăilă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca jucător, Daniel Isăilă a evolaut timp de cinci ani pentru Tractorul Braşov şi alţi opt ani pentru FC Braşov. La Rapid, fostul fundaş central a evoluat un singur sezon.
Isăilă şi-a început cariera de antrenor în 2006 la FC Săcele. A fost mai apoi secund şi principal la FC Braşov, iar în 2011 a mers la Sportul Studenţesc. Sezonul 2012-2013 îl găseşte pe banca tehnică a formaţiei FCM Târgu Mureş, iar următoarele două mandate le petrece la Astra Giurgiu. Din 2014 până în 2016 a fost selecţionerul naţionalei de tineret a României şi a avut o contribuţie importantă în campania de calificare pentru turneul final europan din Italia şi San Marino. A plecat în plină campanie la Al Hazem, cu care a semnat un contract pe doi ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniel isăilă