You are here:

EXCLUSIV | Danuţ Lupu, atac dur la conducerea lui Dinamo: ”A ajuns unul care plimba ceştile de cafea să numească antrenori la Dinamo”

EXCLUSIV | Danuţ Lupu, atac dur la conducerea lui Dinamo: ”A ajuns unul care plimba ceştile de cafea să numească antrenori la Dinamo”
Comentarii

În direct la Telekom Sport, fostul mare jucător al lui Dinamo a comentat situaţia de la echipa din Ştefan cel Mare. Lupu crede că tinerii fotbalişti dinamovişti aveau mai mare nevoie de Florin Bratu decât de Claudiu Niculescu şi îl atacă dur pe secretarul general al FC Dinamo, Bogdan Bălănescu.

”Dinamo trece printr-o pasă grea şi urâtă. Nu cred că jucătorii sunt principalii vinovaţi. Cei din conducere, inclusiv Claudiu, au partea lor de vină. Florin Bratu a făcut azi o declaraţie ca ”el nu e vinovat”. Pai cum nu eşti? Ai condus echipa până acum? Ai şi tu o parte din vină! Pentru că nu a ştiut în primul rând să gestioneze conflictul cu Nistor. Bratu a reuşit pe undeva când a venit la Dinamo. Dar nu a reuşit să ţină atmosfera la fel. A fost de acord cu plecarea lui Mahlangu spre exemplu, a greşit” explică Danuţ Lupu.

Fostul mare mijlocaş din Ştefan cel Mare ş-a atacat în termeni duri pe Bogdan Bălănescu, secretarul general al clubului Dinamo, dar l-a absolvit parţial de vină pe Ionuţ Negoiţă, despre care spune că nici măcar nu mai este patronul clubului: ”A ajuns unul care plimba ceştile de cafea să numească antrenori. Înseamnă că Dinamo îşi merită soarta.Nu aş mai da vina pe Negoiţă că a zis că nu-l mai interesează. Le-a zis să se descurce cum vor. El a vândut acţiunile, nu? Deci nu mai e patron.Eu nu am nimic cu jucătorii. Ei trebuie să înţeleagă asta. Dacă vom compara primul 11 al lui Dinamo cu cel al lui FC Botoşani, cred că vom realiza că Dinamo e superioară. Dar asta nu se vede” a declarat Lupu la emisiunea Sport Center de la Telekom Sport.

Fostul internaţional român speră totuşi ca Dinamo să prindă play-off-ul. Dar spune că Bratu era o soluţie mai bună decât Niculescu pentru tinerii fotbalişti dinamovişti: ”Am spus-o şi o repet: pentru conflictul cu Nistor, Bratu a ajuns în situaţia de a fi demis. Jucătorii tineri de la Dinamo aveau mai mare nevoei de Bratu decât de Niculescu. Aducerea lui Grozav contează. Sper să prindă play-off-ul” a încheiat Lupu.

Afla mai multe despre: dănuţ lupudinamo bucureştibogdan bălănescuflorin bratuclaudiu niculescu 

viewscnt
Articole similare