You are here:

EXCLUSIV | Dario Bonetti nu a semnat contractul cu Dinamo. Ultimele detalii despre situaţia din Ştefan cel Mare

EXCLUSIV | Dario Bonetti nu a semnat contractul cu Dinamo. Ultimele detalii despre situaţia din Ştefan cel Mare

Dinamo București

Comentarii

Dinamo nu are încă, în mod oficial, antrenor după plecarea lui Duşan Uhrin. Telekom Sport a aflat că Dario Bonetti, cel chemat să ocupe banca tehnică, nu a semnat deocamdată contractul cu formaţia din Ştefan cel Mare. Bonetti i-a mai antrenat pe "câini" în două rânduri, între iunie şi octombrie 2009, dar şi între aprilie şi noiembrie 2012.

Dario Bonetti nu a semnat, încă, contractul cu Dinamo. Ultimele detalii despre situaţia din Ştefan cel Mare

Venit în România pentru a prelua pe Dinamo de la Duşan Uhrin, Dario Bonetii a mers, marţi, la Săftica, dar doar a urmărit şedinţa de pregătire a "câinilor", a aflat Telekom Sport. Acesta a fost condusă de secundul Mihăescu. În plus, potrivit surselor Telekom Sport, antrenorul italian nu a semnat, încă, contractul de antrenor la Dinamo.

Asta pentru că se află, încă în negocieri cu cei care conduc clubul în prezent. Se negociază durata contractului, obiectivele şi banii pe care ar urma să-i încaseze Dario Bonetti. În plus, acesta aşteaptă să vadă dacă se va rezolva problema interdicţiei la transferuri pe care o are Dinamo.

Dario Bonetti e preferatul fanilor din DDB, cei care, până la intrarea în insolvenţă, au avut un cuvânt greu de spus în viaţa clubului Dinamo. Se pare că şi după intrarea în insolvenţă au putere de decizie, având în vedere că sunt principalii finanţatori. DDB a făcut o înţelegere cu Răzvan Zăvăleanu şi Iuliu Mureşan, iar aceşti au stabilit ca fanii să fie consultaţi înainte de orice decizie.

Bonetti nu a mai antrenat pe nimeni din 2016, când ultima experienţă ca antrenor a avut-o la ASA Târgu Mureş, tot în România.

Afla mai multe despre: dinamodario bonetticontractantrenordetalii 

viewscnt
Articole similare