Centenarul se sărbătoreşte altfel la Telekom Sport! De la ora 21:00, Geanina Iacob vă aşteaptă la o ediţie incendiară a emisiunii Zoom Sport. În studio vor fi prezenţi doi dintre oamenii care tocmai au rescris istoria handbalului românesc, în tricoul lui Dinamo, Răzvan Gavriloaia şi Alireza Mousavi.
Handbaliştii de la Dinamo au reuşit performanţa anului în sportul românesc, după ce au calificat în premieră echipa în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor. Telekom Sport nu putea trece cu vederea succesul băieţilor şi am decis să sărbătorim împreună calificarea, chiar de Ziua Naţională a României. De la ora 21:00, pe Telekom Sport 2, Geanina Iacob revine cu o nouă ediţie a emisiunii Zoom Sport. Alături de ea vor fi Răzvan Gavriloaia şi Alireza Mousavi. Aflăm împreună cum sărbătoreşte româneşte un iranian, dar şi cu ce l-a cucerit ţara noastră pe jucătorul lui Dinamo.
Surprizele nu se opresc însă aici: echipa Telekom Sport a pregătit din timp Ziua Naţională. Cei mai mari sportivi ai României au mers în locuri cu puternic impact istoric şi emoţional şi v-au făcut cele mai călduroase urări cu ocazia Centenarului. Le-am testat şi calităţile vocale, dar vă lăsăm să descoperiţi ce a ieşit, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Telekom Sport 2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal, 1 decembrie, reportaje