You are here:

EXCLUSIV | De ce vrea Adrian Mititelu să vândă FC U Craiova: ”Şi eu aş vinde în locul lui”

EXCLUSIV | De ce vrea Adrian Mititelu să vândă FC U Craiova: ”Şi eu aş vinde în locul lui”

FCU Craiova

Comentarii

Dumitru Dragomir spune că înţelege motivele pentru care Adrian Mititelu jr vrea să vândă echipa FC U Craiova.

Rezultatele slabe pe care FC U Craiova le are în Liga 1, unde a promovat la finalul sezonului trecut, a mărit tensiunea dintre suporterii echipe şi conducere.

Drept urmare, Adrian Mititelu jr a anunţat că familia sa nu o va mai susţine financiar pe FC U Craiova şi că echipa este de vânzare. Dragomir spune că înţelege motivele din spatele acestei decizii.

De ce vrea Adrian Mititelu să vândă FC U Craiova. Dragomir: ”Sunt prea multe care s-au strâns”

FC U Craiova a adunat doar 15 puncte în campionat, în ciuda campaniei de transferuri din vară. În prezent, echipa este antrenată de Eugen Trică, însă nici el nu pare să reuşească să scoată mai mult de la jucători.

Ultimul eşec din Liga 1, 0-2 cu FC Voluntari, i-a enervat pe suporteri, care au trecut la ameninţări. În plus, i-au cerut lui Adrian Mititelu să plece de la echipă.

În replică, Adrian Mititelu jr a anunţat că familia sa a scos echipa la vânzare şi că aşteaptă acum cumpărători.

Dumitru Dragomir, unul dintre cei mai mari adversari pe care Adrian Mititelu i-a avut, spune că îi înţelege decizia, deoarece a strâns mult prea multe neplăceri din cauza fotbalului.

”Cred că s-a săturat şi el de ceea ce se întâmplă acolo. Sunt prea multe lucruri care s-au strâns. Ce am avut eu cu Mititelu e una, care nu are legătură cu ce se întâmplă azi acolo.

Eu sunt un om corect să ştiţi. Şi eu aş vinde dacă aş fi în locul lui”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Telekom Sport.

Mititelu jr a anunţat că vinde FC U Craiova: ”Familia Mititelu a investit 22 de milioane de euro în echipă”

Dezamăgit de atitudinea suporterilor, Adrian Mititelu jr a anunţat că va vinde echipa, decizie luată de familia lui.

”Vreau să amintesc că incă din anul 2005 când tatăl meu a cumpărat această echipă, familia Mititelu a investit suma de 22 milioane de euro. Timp de şase ani ne-am luptat cu mafia politică. In 2017 am pierdut definitiv la Curtea de Apel Bucureşti, dar noi tot nu am renunţat!

Vă anunţ acum că echipa este de vânzare! In momentul de faţă clubul este la zi cu absolut tot. In acest moment opresc orice finanţare din partea Mititelu. Această echipă a fost un blestem pentru mine şi pentru familia mea.

Tatăl meu a avut cu o ambiţie mare. Este la puscărie tot din cauza fotbalului. Luaţi in derădere faptul că este la inchisoare şi imi doriţi şi mie acelaşi lucru.. Ei bine eu nu o să mă complic. In numele familiei mele zic că e cel mai bine să renunţăm”, este o parte din comunicatul emis de Adrian Mititelu jr.

Autor: Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: dragomir 

viewscnt
Articole similare