Mihai Teja a decis să-l păstreze în staff pe preparatorul fizic Marian Lupu, deşi acesta a fost arătat cu degetul după numeroasele accidentări din lotul FCSB-ului. Noul antrenor al vicecampioanei spune însă că staff-ul său va primi unele întăriri.
FCSB a avut în ultimele două sezoane grave probleme cu accidentările - peste media Ligii 1 - motiv pentru care priceperea lui Marian Lupu a fost pusă la îndoială. Au existat zvonuri că preparatorul fizic al FCSB-ului este principalul vinovat pentru problemele medicale ale jucătorilor, dar Mihai Teja spune că-l va păstra în staff.
”Staff-ul încă nu este complet. M-am decis asupra lui, dar cred că luni o să vorbesc cu Cătălin Făiniş, ofiţerul de presă, să anunţăm şi stafful şi va fi totul... Preparatorul fizic rămâne acelaşi.
(n.r. Te-ai gândit să îl iei pe cel cu care ai fost la Mediaş?) M-am gândit, dar Ricardo are o ofertă... deja este la echipa naţională a Israelului. De aceea a şi plecat de la Mediaş. Şi este destul de greu să lucrezi în două părţi, să fii şi la un club mare ca Steaua şi să poţi să şi pleci la echipa naţională.
(n.r. Că au apărut informaţii că s-a gândit la un secund italian) Am avut nişte discuţii, dar nu, nu... Vor fi români. La discuţiile pe care le-am avut, domnul Becali mi-a spus că pot să iau pe cine vreau. Îşi doreşte mai mult, dacă se poate, să fie un staff compus din români, dar dacă eu cred că mă poate ajuta un antrenor secund italian sau un preparator fizic, sau orice, a spus că pot să îl iau în staff. Dar eu cred că avem oameni destul de experimentaţi, destul de buni, profesionişti aici, în România, şi eu cred că putem să facem faţă”, a declarat Mihai Teja pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai teja, marian lupu, fcsb, liga 1