You are here:

EXCLUSIV | Declaraţia zilei în fotbalul românesc: ”Cine are un Ţucudean ia campionatul, cine nu are, e mai greu”

EXCLUSIV | Declaraţia zilei în fotbalul românesc: ”Cine are un Ţucudean ia campionatul, cine nu are, e mai greu”

Superliga

Comentarii

Formaţia Dunărea Călăraşi a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a şaptea a play-out-ului Ligii I.

Iuliu Mureşan, preşedintele formaţiei FC Hermannstadt a explicat la finalul partidei de la Călăraşi ce-i lipseşte formaţiei sale în acest moment: ”Echipa a jucat bine, am dominat prima repriză clar, copios şi în a doua şi per ansamblu, am avut mai multe ocazii, am fost mai buni. Ce ne lipseşte, ne lipseşte mai multă concizie acolo, în faţă, ne lipseşte aşa, cu ghilimele de rigoare, Ţucudean ne lipseşte. Cine are un Ţucudean ia campionatul, cine nu are, e mai greu, că dai foarte greu gol. Dar echipa a jucat bine şi e în creştere jocul şi îmi dă speranţe că obiectivul va fi atins şi eu chiar sper, fiind realişti şi cu experienţă în fotbal, că vom termina chiar şi deasupra locului de baraj” a declarat Mureşan la Telekom Sport.

Criza de eficacitate a echipei sale nu-l îngrijorează însă pe Mureşan, nici forma atacantului Juhvel Tsomou: ”Tsomou se va întâlni cu poarta, o să intre, a intrat şi acum destul de bine. Eu cred că când o să dea, nu numai el, şi Blănaru şi ceilalţi primul gol sau oricine o să fie o descătuşare şi foarte mult sper ca în meciurile de acasă, cu susţineera publicului, pentru că publicul sibian ştie să-şi susţină echipa şi e o mare foame de fotbal în rândul spectatorilor de fotbal la Sibiu”

”Meciul ăsta, de azi, se poate compara cu un meci CFR cu FCSB, pentru că aceeaşi luptă e, sus pentru locul 1 şi aici pentru supravieţuire. Eu cred că noi vom supravieţui. Asta va trebui să se lucreze mai mult, asta ţine de jucători, de inspiraţie, dar eu cred că pe viitor, chiar începând cu meciul de la Mediaş, după aceea cu meciul cu Chiajna, de acasă, echipa va arăta şi mai bine, mai ales în ultimii 25 de metri şi în careu” a mai spus Mureşan pentru postul nostru Telekom Sport TV.

În primul meci al etapei, Gaz Metan Mediaş a învins în deplasare, vineri, Concordia Chiajna, scor 2-0. 

Afla mai multe despre: iuliu mureşangeorge ţucudean 

viewscnt
Articole similare