Artyom Karamyan a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a câştigat la "Loteria Vizelor", iar acum este stabilit în California, într-o suburbie a oraşului Los Angeles.
Aproximativ 600 de mii de oameni au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus în Statele Unite ale Americii, însă Artyom Karamyan a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru Telekom Sport, că măsurile nu sunt atât de dure precum sunt în România.
"Situaţia nu e critică, lumea se plimbă pe afară, lumea merge la muncă. E obligatoriu să ai o mască, nu ai voie să ieşi fără mască. Dacă eşti prins fără mască, primeşti amendă 1000 de dolari. Şi la coadă la magazin, se păstrează o distanţă de 5 metri faţă de celelalte persoane.
Magazinele sunt pline, găsim orice, doar să păstrăm distanţa şi să nu îi afectăm pe alţii. În general, eu nu cred. Eu nu am pe cineva cunoscut care să fie infectat. În New York este situaţia mai rea, dar la noi aici fiecare îşi vede de treaba lui. Sportul şi şcolile sunt închise, dar magazinele sunt deschise.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Toată familia mea este bine, ne păstrăm în formă, în fiecare dimineaţă ieşim la alergat. Ţin legătura şi cu fratele meu, dar nu ştiu ce să zic. Dacă vedem multe ştiri, intrăm în panică şi tocmai de asta încercăm să nu ne uităm la nimic. Avem nişte prieteni cu care ne vizităm, noi ne trăim viaţa normal. Nu este interzis să ne vizităm, nu trebuie să avem declaraţie pentru a merge la magazin, trebuie doar să purtăm mască" , a spus Artyom Karamyan pentru Telekom Sport.
Fratele geamăn a lui Artyom, Arman, a rămas în România şi respectă toate restricţiile impuse de autorităţi. În cazul în care se va încheia pandemia de coronavirus, cei doi fraţi se vor revedea la finalul anului pentru a petrece împreună sărbătorile de iarnă în România.
"Eu ştiu că fratele meu stă în casă, are spaţiu, joacă şi tenis de picior, face mişcare, are tot ce-i trebuie. Merge la magazin, apoi vine direct acasă. Eu nu sunt obişnuit să stau acasă, lumea probabil a înnebunit dacă stă acasă, am văzut pe Facebook, pe Instagram, lumea a început să se tundă, să-şi facă barba, dar sperăm să trecem cu bine peste toate acestea şi să revenim la normal. Noi am pierdut multe, munca, sportul, care e foarte important, e foarte ciudat să stai toată ziua acasă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Îmi este dor de România, chiar acum două zile am vorbit cu prietenii noştri rapidişti, cu suporterii am ţinut legătura, pentru că în decembrie îmi doresc să vin în vizită. Sunt aproape patru ani de când nu am mai fost în România, dar sper să ajung în acest an. Însă, cu toată criza asta, trebuie să iau un avion charter ca să pot să vin în ţară. Îmi doresc ca toată lumea să fie sănătoasă, să avem grijă, să nu ne infectăm.
Trebuie să respectăm legile şi cred că vom trece cu bine peste această situaţie. În Armenia, e la fel ca în România. E închis tot, poliţiştii controlează orice, la magazin se poate merge doar cu declaraţie, se poate ieşi numai la magazine şi la farmacie. Şi acolo sunt foarte mulţi bolnavi, nu au loc în spital, dar să vedem când se va termina, oamenii stau în carantină, mi se pare până pe 30 aprilie" , a continuat Artyom Karamyan.
Gemenii Artyom şi Arman Karamyan au ajuns în 2004 în Liga I, când au semnat cu Rapid. Au fost o prezenţă exotică atunci, dar, ulterior, aveau să demonstreze că au fost două transferuri inspirate.
Carierele lor s-au despărţit pentru scurt timp, când Arman a plecat la Ceahlăul, dar s-au regăsit şi au jucat din nou împreună la Poli Timişoara (din 2007), apoi la FCSB (din 2010) şi la Unirea Urziceni (2011). Artyom şi Arman s-au retras împreună, în 2014, după ce au mai jucat doi ani la Academia Argeş.
- Citește și
- Becali, BOMBĂ istorică pe piaţa transferurilor. Florinel Coman pleacă de la FCSB pe o sumă fabuloasă şi semnează cu un club uriaş din Europa
- Lionel, omul care-l face pe Messi campion mondial? Scaloni, considerat omul potrivit pentru naţionala Argentinei
- Este unul dintre cei mai prost plătiţi jucători din Premier League, dar a acceptat să îşi doneze salariul. Gest superb al fotbalistului
- EXCLUSIV | Iftime a "dat din casă". Ce condiţie le pune antrenorilor care vin la Botoşani, câţi bani a băgat în echipă şi ce oferte au jucătorii
Afla mai multe despre: artyom karamyan