59 de meciuri şi 18 goluri au împreună Nicolae Dică şi Daniel Pancu în tricoul echipei naţionale. Invitaţi la Telekom Sport, în emisiunea Sport Report, cei doi foşti mari fotbalişti şi actuali antrenori s-au pus în locul lui Cosmin Contra şi au ales titularii pentru meciul cu Spania.
Rivali în Liga 2, acolo unde se bat la promovarea în primul eşalon cu FC Argeş, respectiv Rapid, Nicolae Dică şi Daniel Pancu s-au pus de acord în studioul Telekom Sport.
Cei doi tehnicieni au acceptat provocarea lansată de moderatorul Dan Udrea şi au ales posibilii titulari ai României din meciul cu Spania. Atât Dică, cât şi Pancu au avut aceeaşi viziune.
"(O să propun un joc. Nu sunteţi selecţioneri, dar toată lumea face calcule în privinţa echipei? Ar fi şapte semne de întrebare. Începem cu postul de portar. Ce crezi, Daniel?)
PANCU: Tătăruşanu. (De ce?)
PANCU: Experienţă. Îşi cunoaşte mult mai bine jucătorii din defensivă decât Radu. Radu are toată viaţa înainte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(Nicolae?)
DICĂ: La fel, Tătăruşanu. Dacă era meciul cu Malta, spuneam Radu.
(Dragoş Grigore versus Nedelcearu.)
PANCU: Şi la ei este o diferenţă mare de vârstă şi de experienţă. Când a jucat Nedelcearu cu Chiricheş? Niciodată. Deci, tot Grigore.
DICĂ: La fel.
(Îl avem pe Toşca şi îl avem pe Ştefan. Vi se pare că este diferenţă de forţă între Ştefan şi Toşca, în favoarea lui Toşca?)
PANCU: Forţă, cu siguranţă.
DICĂ: Şi forţă, şi viteză.
PANCU: Este mai tehnic Ştefan.
(Dacă ar fi să te gândeşti între Paul Anton şi Bordeianu?)
PANCU: Bordeianu.
DICĂ: Eu nu cred că vom juca 4-3-3. Eu cred că vom juca 4-2-3-1, cu Stanciu în spatele atacantului. Poate va juca cu amândoi. Poate va juca cu Paul Anton şi Bordeianu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(Stanciu versus Ianis Hagi?)
DICĂ: Stanciu. Joacă la echipa de club, are evoluţii bune. Ianis s-a transferat la noua echipă şi nu a jucat meci de meci.
PANCU: Aici, diferenţa o face că joacă meci de meci. Dacă ar fi jucat şi Ianis, ar fi fost foarte greu.
(Dacă joci 4-3-3, Ianis îşi găseşte locul şi, dacă da, unde?)
DICĂ: În partea dreaptă, atacant dreapta.
(Grozav versus Păun? Amândoi sunt într-o formă extraordinară.)
DICĂ: Păun joacă la echipa campioană, a luptat pentru grupele Ligii Campionilor, a jucat şi în Europa.
(Şi, la atacant? Aici aş face comparaţie între Keşeru şi Puşcaş.)
PANCU: Grea alegere. (De ce?) La bătaie cu Sergio Ramos, intră mai bine Puşacaş decât Keşeru. Avem nevoie de un atacant care să ţină mingea, să scoată outuri, faulturi, cornere.
DICĂ: Puşcaş este un jucător care face efort mult în timpul unui joc, este jucătorul face pressing mereu pe adversar, care poate să ţină de minge, care poate să se lupte cu fundaşii adverşi. Keşeru este jucătorul care, în careu, dacă te prinde o dată, îţi dă gol. Dar nu face acelaşi efort pe care îl face Puşcaş în timpul unui joc", a fost dialogul pe care Nicolae Dică şi Daniel Pancu l-au avut la Telekom Sport, în emisiunea Sport Report.