Nicolae Dică, actualul antrenor al FCSB-ului, a dezvăluit în cadrul emisiunii Top Interviuri că a fost la un pas să ajungă la Eintracht Frankfurt, la mijlocul anilor 2000, înainte să semneze cu Steaua Bucureşti.
"Am avut ofertă de la Eintracht Frankfurt. Am fost acolo... După un meci al echipei naţionale, m-am dus în Germania, am stat acolo o săptămână cu acceptul celor de la FC Argeş. Antrenorul de acolo a fost foarte încântat. Am plecat după cinci zile, mi-au spus că o să revină, că vor să mă cumpere. Atunci le-am spus dorinţele mele şi au spus «OK». La vreo două săptămâni, mi-au trimis către club să mergem în Germania şi să vorbim, pentru că doresc să merg acolo din iarnă. Între timp, până să plec în Germania, a fost oferta Stelei, oferta de la Dinamo a fost şi Rapidul nu m-a dorit. Am fost propus la Rapid, dar nu m-au dorit.
În Germania nu am semnat, pentru că ceea ce au spus că îmi oferă, când am ajuns acolo a fost ceva diferit. Cam la jumătate. Cluburile nu s-a înţeles între ele, dar eu nu am vrut să rămân. Chiar dacă era un contract de două ori mai mare decât era la Steaua", a dezvăluit Dică, la Telekom Sport.
Urmăreşte aici integral interviul cu Nicolae Dică
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clubul Eintracht Frankfurt a fost fondat în 1899 şi are în palmares, printre altele, un titlu de campioană a Germaniei, cucerit în 1959. Un an mai târziu, Frankfurt a jucat finala Cupei Campionilor Europeni, dar a fost învinsă de Real Madrid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.